Cuviosul Meletie Sihastrul, de la Sihăstria Stânişoara din Argeş (secolul XVII)

Cuviosul Meletie era unul din cei şase sihaştri plecaţi din obştea Mănăstirii Cozia. El şi-a făcut peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, la 1 km de Mănăstirea Stânişoara, şi aici s-a ostenit peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele. Nevoinţa schimonahului Meletie era aceeaşi ca şi a pustnicului Neofit. Şase zile se nevoia în peşteră, iar Duminica mergea la Cuviosul Daniil duhovnicul de la Turnu şi primea Trupul Domnului.

Se spunea despre dânsul că zilnic îşi aducea apă cu ulciorul de departe, ca să se ostenească. La bătrâneţe, nemaiputând coborî, s-a rugat lui Dumnezeu şi a izvorât un puternic izvor de apă înaintea peşterii lui, ce se cheamă până astăzi „Izvorul lui Meletie”.

Ajungând la adâncul bătrâneţii, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi. Osemintele sale au fost mai târziu împărţite de credincioşi, iar peştera se păstrează până astăzi. Aici vin credincioşii şi aprind candele şi lumânări.

Viaţa pustnicilor fericită este, a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 199)