Părinții ne-au învățat să avem frică de Dumnezeu, dragoste pentru Biserică, respect și cinstire către toți ceilalți oameni. Toate acestea și ordinea pe care am moștenit-o de la ei, au devenit un frumos obicei pentru toți copiii familiei noastre. Frații mai mari îndemnau pe cei mai mici să împlinească îndatoririle creștinești și respectul reciproc. Cuvintele urâte și gesturile nepotrivite erau necunoscute în familia noastră. Seara, înainte de a ne culca, mama ne întreba cum am petrecut ziua. Pentru orice lucru ce nu trebuia făcut primeam și un canon.

În Joia Mare a fiecărui an, mama pleca dimineața devreme și se întorcea acasă după-amiază târziu. Cerceta pe cei bolnavi și le spăla picioarele, asemenea Domnului, Care în acea zi spăla picioarele ucenicilor Săi. În Vinerea Mare, mama era toată ziua cu ochii umflați de plâns. Ne zicea: „Câte a pătimit Domnul nostru Iisus Hristos pentru noi! Îmi vine să plâng neîncetat și să oftez de durere”. În Sâmbăta Mare, când noi ne minunam de cozonacii și de cornulețele pe care le pregătise pentru Paști, dânsa ne spunea: „Le-am făcut atât de frumoase, nu ca să ne mulțumim noi mâncându-le, ci pentru slava Domnului nostru, care va învia mâine”.

Când a ajuns la vârsta bătrâneților, suferea de multe boli, dar niciodată nu a lipsit de la biserică. De multe ori o vedeam ziua cum îngenunchea în fața icoanelor. Zicea repede rugăciunile pe care le avea de zis, făcea câteva metanii, apoi alerga iarăși la treburi în afara casei. Zicea rugăciunea lui Iisus și chema pe Maica Domnului cu multă căldură și neclintită încredere în ajutorul lui Dumnezeu.

(Părintele Petroniu de la Prodromu, ediție îngrijită de Preot Constantin Coman și Costion Nicolescu, Editura Bizantină, p. 50)