Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor. Apostolul Pavel ce era? Om ca şi noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintele lui: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine… Căci pentru mine, viaţă este Hristos, iar moartea un câştig”. Ardea de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a ridicat acolo. Să arzi pentru Dumnezeu, aceasta-i totul.

Dacă aveţi iubire către Dumnezeu şi către aproapele, Dumnezeu vă va dărui smerenia, vă va dărui sfinţirea. Dacă nu aveţi iubire către aproapele şi către Dumnezeu, dacă vă leneviţi, are să vă chinuiască satana, o să se răzbune pe voi omul cel vechi, or să vă greşească toţi şi toate, o să cârtiţi zicând: „De ce-ai lăsat asta aici? De ce acolo?”. Şi o să socotiţi că e din pricina treburilor, a ostenelii. O să ziceţi: „Ce-o să fie cu starea asta în care am ajuns? Cum de mă port aşa?”, fără să înţelegeţi de unde izvorăşte această stare. Pe când aceasta este răzbunarea instinctelor.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 257-258)