Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine, însă te va aştepta
Nu te poţi ascunde din faţa lui Dumnezeu.
Pe orice drum vei apuca, vei întâlni pe Dumnezeu. Însă dacă nu-L vei recunoaşte în timpul întâlnirii, călătoria ta o va conduce nesimţirea, ca pe o plimbare de plăcere prin cimitir.
La orice uşă vei bate, Dumnezeu îţi va deschide. Dacă însă nu-ţi deschide Dumnezeu, nici o uşă nu ţi se va deschide.
Recunoaşterea Dumnezeului Celui viu are, ca cea mai importantă urmare, supremaţia vieţii asupra morţii. Nerecunoaşterea lui Dumnezeu are ca primă grozavă urmare supremaţia morţii asupra vieţii. În primul caz se poate spune că această întreagă strălucire a vieţii prin întuneric se va încheia printr-un incendiu măreţ al vieţii în care va arde moartea. În al doilea caz se poate spune că toate aceste violenţe ale morţii asupra scânteilor slabe ale vieţii se vor sfârşi cu întunericul de nepătruns şi cu tăcerea în care se va odihni moartea în veşnicie.
Dacă-L elimini pe Dumnezeu din univers, ai şters deosebirea dintre viaţă şi moarte şi ai predat morţii spre nimicirea definitivă totul şi toate, de la un ţărm al timpului şi spaţiului la alt ţărm.
În zadar fugi de Dumnezeu; nu te poţi ascunde. El nu va alerga după tine, dar te va aştepta. Însă El nu te va aştepta numai în locul în care L-ai părăsit: El te va aştepta pe toate drumurile şi la toate răscrucile lumii.
Mai uşor vei fugi sub lună decât în jurul lui Dumnezeu. Cu adevărat, mai uşor vei fugi de văzduh decât de Dumnezeu.
Când omul împlineşte toate legile, atunci poate spune: am ajuns animalul. Pentru că animalul trăieşte precis după legea hotărâtă lui. Cine nu a ajuns animalul, cum va ajunge pe Dumnezeu?
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 20-21)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro