Cred că vei fi de acord cu mine – defecte are oricine. Nimeni nu e perfect. Nu ai de ce te teme că o să fii dată în vileag: nu ești o actriță atât de bună încât să-ți poți ascunde punctele slabe. Iubitul tau te știe demult cum ești – și totuș, relația voastră nu s-a destrămat. Așadar, imperfecțiunea ta nu îl deranjează.

Spune-mi, nu a fost în copilăria ta vreo situație când părinții ți-au spus pe față ori ți-au dat de înțeles: „Dacă ai fi fată bună, mama n-ar fi atât de nervoasă, pe tata nu l-ar durea inima? Poate că tocmai după asemenea cuvinte te-ai străduit să le arăți părinților severi numai părțile tale bune, ascunzându-ți din răsputeri neajunsurile? Îți era frică să plângi în fața mamei. Probabil că nici nu îți amintești cum în frageda copilărie ți-a zis că te lasă dacă nu încetezi cu plânsul. Ei bine, de atunci teama că vei fi părăsită a și devenit principala cauză a năzuinței tale către acest țel de neatins care e perfecțiunea. Or, perfecțiunea, îndeobște, nu există.

Întrucât părinții tăi nu ți-au fost întotdeauna accesibili emoțional, tu simți din copilărie setea de recunoaștere, de căldură omenească, de încredere, nevoia de a avea un liman de nădejde unde să ancorezi fără nici o teamă.

Spune-mi, în copilărie erai convinsă că te afli în siguranță? Că în cazul unei amenințări poți să contezi pe faptul că vei fi ocrotită? Siguranța și sentimentul că ești apărat țin de bazele supraviețuirii. Când în aceste „pietre unghiulare” ale vieții apar fisuri, oamenilor le e mai greu să aibă încredere în lume. De aici vine neîncrederea ta în sine. (...)

A dori să ai un liman emoțional de nădejde este ceva normal și firesc. Astăzi ai un om pe care îl iubești, dar te temi că mâine el nu va mai fi. Încercând să-ți păstrezi acest reazim, idealizezi relația voastră și totodată îți idealizezi propriul rol în ea.

Pentru a-ți consolida dragostea, pentru a învinge teama că vei fi părăsită, îți încordezi toate puterile, năzuind să atingi perfecțiunea. Bun, ai avut succes în mare măsură, și te felicit!

Ce este de făcut în continuare?

Ține minte, fetița mea, că nu ești obligată să satisfaci toate nevoile și capriciile omului drag și al celorlalte persoane care-ți sunt apropiate. Ascultă ce îți spune inima, fii atentă la impulsurile tale lăuntrice. Apropo, cum se poartă cu tine cel pe care îl iubești? Ține cont de faptul că ai nevoie de sprijin, prețuiește năzuința ta spre abnegație, observă cum crești și te dezvolți, îți dă libertate să crești?

Te temi că vei fi respinsă, dar mai des se întâmplă ca femeia să se respingă și să se trădeze pe sine însăși prima, și abia pe urmă fac același lucru cu ea și alții. La femeile căsătorite, lucrul acesta este ușor de observat după modul în care vorbesc despre soții lor. „Soțul meu” – cu aceste cuvinte începe adesea orice frază a lor. Când fac terapie de grup cu femei a căror căsnicie e complicată de alcoolismul soțului, îmi este foarte greu să orientez discuția în așa fel încât să vorbească despre sine: despre sentimente lor, despre trăirile lor. Toate vorbesc numai despre soți, de parcă nu au viața lor, aparte de cea a soțului. Femeile acestea se temeau atât de mult că vor părăsite, încât au încetat să-și mai trăiască propria viață. După cum m-am convins, nici uneia dintre aceste femei nu i-a fost satisfăcută în copilărie nevoia de siguranță, de sprijin, nu a existat un „liman emoțional” de nădejde. Iar dificilele lor căsnicii parcă au fost cimentate, de-a lungul a ani și ani de zile, de teama că vor fi părăsite.

Este bine când maturizarea psihologică este firească și liberă de frici – dar dacă principalul obiectiv, principalul motiv al vieții femeii este cel de a-l păstra pe omul iubit, atunci, cel mai adesea, de ce ți-e frică nu scapi. Pierzându-se pe sine, îl pierd și pe cel drag. (...)

Fii tu însăți, recunoaște-ți toate defectele si calitățile. Dacă te temi de ceva, nu-ți mai ascunde fricile de omul iubit – și, apropo, de tine însuți. Nu te preface că nu te temi de nimic. Alesul tău te poate ajuta să-ți învingi frica, îți poate da sentimentul de siguranță.

Dacă nici măcar la începutul relației nu iți poate destrăma fricile banale (mai bine zis, fricile tale sunt mari, dar motivul lor poate să fie neînsemnat), atunci mă îndoiesc că îți va fi sprijin de nădejde în situații mai serioase. Atunci, poate că nu e omul pe care-l cauți.

Tu (singură sau cu ajutorul unui psiholog ori a unei prietene apropiate) trebuie să „sapi” până găsești sursa fricilor tale de acum. Destul de des, acestea – la fel ca multe alte lucruri din firea omenească – sunt legate de copilărie.

*Cartea se adresează femeilor care au dificultăți în a se raporta corect la iubire și relația cu un bărbat. Cu toate acestea, fiecare se poate regăsi într-o măsură mai mică sau mai mare și are ceva de învățat din ea. 

(Valentina Moskalenko, Cum să fii fericită în dragoste și căsătorie, Editura Sophia, București, 2017, pp. 32-36)

Vezi și: Mituri despre dragoste și relația de iubire – partea I

Mituri despre dragoste și relația de iubire – partea a-II-a​