Daniel Buzdugan: „Să ne odihnim mintea și sufletul prin rugăciune în aceste zile”

Reflecții

Daniel Buzdugan: „Să ne odihnim mintea și sufletul prin rugăciune în aceste zile”

Daniel Buzdugan a publicat ieri, pe o rețea de socializare, un mesaj în care a subliniat cât de important este să ne eliberăm de grijile nefolositoare și să ne găsim liniștea prin rugăciune în aceste zile de sărbătoare.

„Să ne odihnim mintea și sufletul și prin rugăciune în aceste zile, pentru că rugăciunea nu oboseşte, ci aduce pace şi linişte, aşa cum se simte un copil în braţele mamei sale. Ne despărțim de sărbători mai obosiți și mai extenuați, pentru că noi căutăm o pace nefolositoare sufletului, alergăm după o „relaxare” consumatoare de energii. „Linişte” înseamnă recunoaşterea faptului că grijile noastre nu pot face mare lucru. Linişte înseamnă să lăsăm lui Dumnezeu ceea ce este mai presus de noi şi de puterile noastre.

Când „încredințezi” ceva Domnului, transferi toate grijile în mâna Lui. Apostolul Petru scrie: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi”. Ce aplicație tare! Te-ai folosit de ea vreodată? „Cum arunc asupra Lui îngrijorările mele?”, întrebi tu. Simplu: prin rugăciune! Imediat ce devii conștient că te îngrijorezi și că îți pierzi pacea, adu lucrul acela la Dumnezeu numaidecât și lasă-I-l Lui! Nu-i da timp diavolului să te atace. Și apoi roagă-te! Odihnă bună și să ne întâlnim în rețea (în rugăciune)!”