Părintele Paisie era și văzător cu duhul. Maica Ierusalima, stareța Mănăstirii Râmeț, ne-a povestit că atunci când părintele Dometie – duhovnicul Mănăstirii Râmeț – a murit, dânsa a suferit foarte mult și deseori nu putea să-și stăpânească plânsul. Maica Ierusalima a plecat atunci la Părintele Paisie Olaru pentru a discuta cu dânsul despre această stare sufletească... Ajunsă la Mănăstirea Sihla, l-a găsit pe Părintele Paisie în curte tăind lemne și mare i-a fost mirarea când Părintele Paisie, cu spatele fiind și nevăzând-o niciodată până atunci, i-a rostit numele, întrebând-o: „Pentru ce ai venit, Maică Ierusalima?”. Și maica i-a explicat pentru ce a venit. Părintele a ascultat-o cu atenție, i-a spus să stea puțin afară, a intrat singur în chilie și s-a rugat.

După aceea a chemat-o în chilie, i-a făcut rugăciuni și i-a spus: „De acum n-ai să mai plângi”. Și Maica Ierusalima ne-a mărturisit că, într-adevăr, de atunci n-a mai plâns.

Mărturie relatată de Marin-Marius Truiculescu, solist la Opera Romană – Cluj

(Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta Raiului, în memoriam, Editura Trinitas, 2005, p. 292)