De eşti bărbat iubitor de învăţătură, să fii şi iubitor de lucrarea faptelor bune!
Credinţa cunoscătoare, fără lucrarea celor bune, o au şi dracii. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: „Cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor” (Matei 5, 19). Numai credinţa lucrătoare aduce mântuire omului, adică acea credinţă care se lucrează prin dragoste.
Cunoştinţa fără lucrare, nu va mântui pe nimeni în ziua morţii şi a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. Credinţa cunoscătoare, fără lucrarea celor bune, o au şi dracii. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: Cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor (Matei 5, 19). Numai credinţa lucrătoare aduce mântuire omului, adică acea credinţă care se lucrează prin dragoste. Nebăgarea de seamă a faptelor bune aduce omului celui învăţat în cele dumnezeieşti mare înşelăciune şi pierzare. Să ne aducem aminte de cuvintele Sfintei Scripturi care ne spune că celui care i s-a dat mult, mai mult i se va cere (Luca 12, 48; Matei 25, 14-30) şi cei tari, tare se vor cerca (Iov 34, 11). Căci sluga aceea ce a ştiut voia Domnului său şi nu a făcut după voia Lui, se va bate mult (Luca 12, 47; Romani 2, 12).
Nu este lucru rău să ştim multe şi să învăţăm multe. Dar negreşit, avem nevoie şi de a lucra după puterea noastră din cele ce ştim şi din cele ce ne plac să învăţăm pe alţii. Dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul zice: „De eşti bărbat iubitor de învăţătură, să fii şi iubitor de lucrarea faptelor bune. Căci cunoştinţa fără lucrare îngâmfă pe om” (Filocalia, vol. 2); iar în alt loc zice: „Este bărbat puternic cel care a unit cunoştinţa cu lucrarea”. De asemenea, ştim că Mântuitorul nostru Iisus Hristos mustra aspru pe cărturari, pe farisei şi pe legiuitori, pentru că puneau sarcini grele pe umerii poporului, iar ei nici cu vârful degetului nu se atingeau de ele (Matei 23, 4; Luca 11, 46). Vârful degetului, după tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, înseamnă că ei nicidecum nu făceau din cele ce învăţau pe alţii.
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, pp. 113-114)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro