Aspecte introductive

Vindecarea slugii sutașului e urmată de o exorcizare. Învățătorul trece marea, în ținutul Gadarenilor. La periferia cetății, în cimitir se sălășluiau de asemenea doi demonizați. Ei vor fi primii oameni ai locului cu care va intra în contact. Îl vor întâmpina. I se vor adresa cei dintâi, fără a aștepta să fie invitați la cuvânt. Provocator. 

Exorcizarea

„Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?”, îi vor spune. Cuvinte ce exprimă frica. Una justificată. Căci, în prezența Fiului lui Dumnezeu, diavolul e neputincios. Devine ineficient și inutil. Ca atare, începe să cerșească îndurare. Așa se întâmplă și în cazul de față. Făpturile sub-pământene vin să acuze. Pe nedrept. Se plâng de faptul că Hristos a venit să le alunge sub pământ înainte de timpul cuvenit. Pretind să mai fie îngăduite o vreme. Să fie lăsate să chinuie făpturile celor doi oameni care locuiau în morminte. Atunci când conștientizează că acest lucru nu e posibil, încearcă să negocieze. Cer să fie lăsați în turma de porci. Cererea lor e una țintită. Miza e una mare. Inima locuitorilor cetății e dedicată avuției lor, mai degrabă decât chestiunilor de natură spirituală. Diavolii speră că, dacă intră în turma de porci, capitalul cel mai important al locului, vor reuși să-i stârnească pe oameni împotriva celui care-i alungă din trupurile chinuite ale posedaților. Cer și li se acceptă acest lucru. Pentru Învățător sufletele celor doi sunt mult mai importante decât aceste bunuri materiale. 

Reacția e imediată. Păzitorii fug în cetate și-i anunță pe proprietarii suinelor cu privire la faptul că acestea s-au aruncat subit în apă, unde și-a găsit sfârșitul. Supărați, oamenii din la Iisus. Vor, cel mai probabil, să-I ceară socoteală. Să-L mustre, ori poate chiar să-L pedepsească pentru faptul de a-i fi făcut să-și piardă avutul. Ajunși însă, la fața locului, descoperă minunea. Îi găsesc pe cei doi care fuseseră posedați vindecați. Elanul scade. Totuși, spre a evita minuni viitoare care ar putea avea consecințe negative asupra bugetului lor, îl roagă să treacă din hotarele lor. Să plece.

Concluzii

De câte ori nu ne-am regăsit, oare, în ipostaza celor din Cetate? Oare nu i-am cerut noi lui Hristos să plece de fiecare dată când ne-a fost frică de faptul că, principiile pe care El le propovăduiește ar putea să ne afecteze banalul vieții cotidiene? Că ne-ar putea scoate din zona de confort? De câte ori n-am fost noi oare în ipostaza demonizaților? Robiți de orgoliu, mândrie, patimi și alte lucruri care ne-au răpit independența, rațiunea, ori capacitatea de a fi noi înșine? Și totuși, există scăpare. Dacă celor doi, Domnul le redă capacitatea de a deveni ceea ce fuseseră înainte, și noi avem cu siguranță ocazia să ne dezbărăm de patimi și răutăți. Dorința noastră sinceră, adresată Lui, ne poate aduce tămăduirea. Nu trebuie să ne fie frică. Nici de diavoli, nici de pierderea unor bunuri care ne aduc un așa-zis confort pasager. Cel care a reușit să-i elibereze pe oamenii suferinzi din relatarea de azi, e cu siguranță sensibil și la durerile noastre. Va umple golurile din sufletele noastre și ne va reda libertatea, care e mai de preț decât orice altceva. Îndrăzniți!