Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmașul, plăcerea lui o săvârșești. Până când, o, iubitule, slujești patimilor trupești, celor aducătoare de moarte? Primește sfatul meu, că te face pe tine viu și, curățindu-ți sufletul tău împreună și trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine. Care primește pe toți cei ce se pocăiesc. Mare mântuire îți va fi ție dacă, deșteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greșești, iar în altele, iarăși zidești, dacă pierzi, risipești și iarăși aduni, apoi asemenea ești cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticnește și cade, și, dacă face, a doua oară așa, acela este orb și fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta și aleargă la pocăință cu osârdie și roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit și umil, flămând și în suspine pătimind durerea pentru cele trecute, păzindu-te și luând aminte la cele de aici inainte ale vieții tale.

Ca așa, oarecând, și Zaheu vameșul s-a mântuit, așa iarăși și Matei rob al lui Hristos s-a arătat. La fel și desfrânata, căzând la picioarele Mântuitorului, și-a dezlegat împletiturile părului, și i-a șters picioarele cu părul capului și, așa, a ieșit din groapa patimilor. așa și tu pleacă-ți grumazul pe genunchi și te arată umil și cu aceasta, te vei mântui. Vezi cetatea Sodomei și a Gomorei, a neamului celui nesupus și spurcat. Fugi de acel neam necurat, asupra căruia Dumnezeu a plouat cu foc și pucioasă și a ars toată cetatea lor. Vezi limpezirea cetății Ninive și înflorirea ei cea frumoasă. Că ea fusese plină de păcate și de răutăți, încât poruncise Domnul ca să o piardă, dar, după ce a văzut pe niniviteni în saci și în cenușă umblând, în foamete și în sete pedepsindu-se, tremurând și de frică cuprinzându-se, din toate parțile în plângere, unul pe altul tânguindu-se, cei slobozi, cei robiți, cei bogați, săracii, Stăpânii și dregătorii, bătrânii și tinerii, împreună cu pruncii, S-a milostivit spre ei, i-a miluit și i-a mântuit. Judecata, pe care o poruncise Domnul ca să o ia ei, a schimbat-o. Și așa, din cei păcătoși, pe cei nesupusi îi muncește, iar pe cei ascultători, nu-i lasă să piară fără cruțare. Sârguiește-te, deci, ca să te pocăiești și te vei mântui.

Gata este Dumnezeu spre milă și spre vindecare, grabnic spre ajutor, osârdnic spre izbăvire, celor ce cer le dă și celor ce bat le deschide. Celui ce se roagă îi dă iertare, tinde daruri celui ce-i trebuie și nu le cruță pentru cela ce caută, nu respinge pe cei căzuți, ci spre mântuire îi trage. Dăruiește dezlegarea celor ce cer, ceartă pe cei ce nu ascultă. Poticnitu-te-ai, deșteaptă-te; ai căzut, scoală-te; roagă-te și cere; cazi, năzuiește, caută pe Cel ce voiește să te mântuiască, trezește-te ca să nu cazi iarăși, iar de vei și cădea, să te scoli din nou. Doborât fiind, îndreptează-te, iar de ai greșit, întoarce-te. Iar, după ce te-ai vindecat, poartă-te sănătos totdeauna, și dacă te-ai mântuit, ferește-te de boala de care ai fost biruit, ca să nu te ardă focul pe care abia l-ai stins. Să nu cazi în spurcăciunea din care te-ai ridicat. Să nu te asemeni porcilor, care se bucură de spurcăciune. Să nu te asemeni câinilor, care își mănâncă murdăriile. Că nimeni, punându-și mâinile pe plug și căutând inapoi, nu va fi îndreptat în Împărăția Cerurilor. Nimeni, după ce se spală și iarăși aleargă la spurcăciune, nu se face curat.

Unul este Hristos, una credința, unul este darul, una este patima, una moartea, una învierea. Și nu se cade Celui ce s-a junghiat, iarăși să se mai jertfească, nici altă izbăvire să se mai facă pentru tine. Slobozitu-te-ai, apoi nu te mai face rob, prin voia ta. Spălatu-te-ai, nu te mai spurca iarăși.

Peste fire, în păcate aflându-te, să nu deznădăjduiești nicidecum, fără numai să te pocăiești și te vei mântui.

 

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunaveștire, pp. 464-465)