Suntem în duminica în care Hristos Domnul înmulțește pâinile și peștii. Nu mulți pești, doar doi și puține pâini, doar cinci. Vizibil modul în care Domnul Hristos mișcă mulțimile ne aduce dinainte un soi anume de a fi urmat. Ca un fel de oraș în mișcare: cinci mii de bărbați, cu femei și copii. Plus doisprezece Apostoli. Implicați și ei în înmulțirea pâinilor și peștilor. Și a rămășițelor de la masa asta copioasă. Masă a săracilor, care se vădește bogată din cale afară. 

Domnul îi pune deoparte pe ucenici. Nu cumva să creadă că lor li se datorează înmulțirea bucatelor frânte și dăruite. Nu. Nu pentru că Se vrea unicul personaj pozitiv al poveștii, ci pentru a-i scuti de orice tensiune a minciunii de sine. Entuziasmul nu înseamnă întotdeauna credință. Excesul de entuziasm nu înseamnă niciodată credință. Credința este „durizarea” entuziasmului prin durabilitate. 

Ori tocmai timp nu are Hristos la îndemână – El, Creatorul timpului. Viața Lui publică e „pe repede înainte”, iar între cei care învârt manivela vitezei timpului (poate de aici vine și numele de „manipulator”, glumesc eu) sunt fariseii și cărturarii. Martorii de departe ai minunilor lui Hristos. Ei privesc dinspre latura ideologică a religiei tot ceea ce întreprinde Mântuitorul. Așa cum astăzi unii, dându-se idolatrii atei, se mișcă, de fapt, în latura ideologicului. 

Ce văd fariseii și cărturarii în Hristos? Un dușman al modului lor de a-și trăi conformitatea cu Dumnezeu. Stau deoparte. Dar nu participă la minuni. Văd înmulțirea pâinilor, dar nu gustă din ele. Negustând, poate că nici nu cred că e pâine: „E o nălucă!”. Pentru aceea, ne spun Părinții Bisericii, se va fi cheltuit rezerva de pâine și pește a uneia astfel de mulțimi. 

Pe parcursul zilei, cei vindecați de Domnul au dat mărturie că sunt vii prin faptul că au mâncat. Deseori, după câte o vindecare, nu mai spun după câte o înviere, Hristos îndeamnă să fie hrănit bolnavul. Și pentru întremare, dar și pentru a nu exista vreun gând că omul e un „zombi energetic” ori o nălucă. Hristos Își dovedește vindecările prin mijloace dumnezeiești, iar nu prin aroganțe existența Sa. 

Pe marginea minunilor Sale stau mereu fariseii. Și uneori cărturarii. Ei nu înțeleg că numai prin participare la Hristos poate fi cunoscut Hristos. Uite, pentru că unora le este mai la îndemână școala de șoferi decât cele învățate în școala propriu-zisă, am să traduc în termenii ei. Să fim bine înțeleși. Poți să iei sala cu maximum de puncte. Ceea ce te face să ai dreptul de a conduce este partea practică. Redusă din ce în ce mai mult, din nefericire, la un simplu traseu de oraș și vedem urmările în nenorocirile de pe șosele. 

Ca să ajungi medic, nu îți este suficientă pregătirea teoretică, ci orele, multe tare, de laborator și de practică medicală. Un ofițer nu-și salvează trupa doar pentru că umblă bine cu pixul pe hartă și niciun soldat nu se simte soldat doar pentru că i se oferă șansa unei fotografii în uniformă. Nu mai zic că niciun fotbalist nu e fotbalist doar pentru că poartă crampoane la adidași, ci pentru că intră în joc, joacă, trăiește, se lovește de adversar. Teoria unora este că ne-am putea astâmpăra setea și foamea privind la reclame ori desenând o hartă cu izvoare și livezi pe ea. 

Nu vi se pare ciudat că tocmai ideologii realismului refuză ancorarea în real a copiilor și a școlii? Că toți entuziaștii fără portofoliu cultural decent inventează efecte la subiecte fără nicio altă miză decât vorbăria. Ne-am supăra toți cei care privim la fotbal ori orice alt sport dacă în timpul meciului s-ar schimba regulile numai în favoarea unei echipe ori dacă, de exemplu, la materia sport am reduce baremele sub cele care sunt activate pedagogic pentru a crește copilul educat fizic. De ce gândim altfel în contextul cultivării puterii spirituale? Poate doar pentru că gândim la Hristos și minunile Lui privind de departe, neimplicat și deloc tămăduiți de o orbire teribil de gravă. Lipsa luminii dinlăuntru care dăunează grav vederii celor din afară. 

Așa erau fariseii din calea pe unde Hristos făcea minuni. Aplicau legea după cum le dădea limita personală a cunoașterii. Așa L-au adus pe Hristos pe Cruce, chiar crezând că își fac datoria. Ba chiar aplaudându-se pentru asta. Primind aprobări și linșând nevoia de Dumnezeu a celor din jur. 

Cert este un lucru: nu au înțeles nimic din înmulțirea pâinilor pentru că nu au stat cu oamenii acolo, ci pe tușă. Mereu departe. Crezând că sunt mai buni, că înțeleg mai bine și că au de parte alor dreptatea. Cine nu gustă din pâinea pe care o oferă Hristos și nu trăiește bucuria minunilor rămâne mereu departe de El. Un soi de gardieni cosmici supărați pe Înviere! Inclusiv pe învierea lor.