Ce poate fi mai minunat, mai desfătător decât iubirea de aproapele? A iubi este o fericire, a urî este un chin. Toată Legea şi proorocii, stau în iubirea către Dumnezeu şi către aproapele (Mt. 22,40). Iubirea către aproapele este calea care duce la iubirea către Dumnezeu, căci Hristos a binevoit a se îmbrăca tainic în fiecare aproape al nostru, iar în Hristos este Dumnezeu (1 Ioan). Să nu crezi, preaiubite frate, că porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiată inimii noastre că­zute; porunca este duhovnicească, iar pe inima noastră au pus stăpânire trupul şi sângele; porunca este nouă, iar inima noastră veche. Iubirea noastră firească a fost vătămată de că­dere; ea trebuie omorâtă, Hristos o porunceşte pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfântă către aproapele, iubire în Hristos. Insuşirile omului nou trebuie să fie toate noi; nici o însuşire veche nu i se potriveşte înaintea Evangheliei nu are nici un preţ iubirea apărută din mişcarea sângelui şi din simţirile trupeşti. Şi ce preţ poate să aibă aceasta, atunci când ea jură, cu sângele aprins, să-şi pună sufletul pentru Domnul, iar peste câteva ceasuri, atunci când sângele s-a răcit, se jura că nu-L cunoaşte? (Mt. 26, 33, 35, 74).

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare, Editura Egumeniţa, Editura Cartea Ortodoxă 2010, p.137)