De mucenici nu se poate vorbi decât în Biserica Ortodoxă deoarece numai aici li se aduce cinste şi venerare şi numai aici se încheie prietenii cu ei.

Când intri într-o biserică ortodoxă (locaş de închinare), toţi sfinţii pictaţi pe pereţi sunt vii şi ei ne stau ca nişte martori şi ca nişte exemple concrete de urmat.

Mucenicia, sau mai bine spus moartea mucenicească, a existat şi în Vechiul Testament, aici având ca exemple pe unii proroci sau drepţi ce au fost omorâţi pentru credinţa în adevăratul Dumnezeu.

În Noul Testament, Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos este omorât de oameni, nevinovat, devenind Model de urmat până la sfârşitul omenirii. De asemenea, nevinovaţii Lui ucenici: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Apostol Iacov şi alţii au suferit moartea mucenicească, primind-o cu dragoste şi bucurie.

Să fii nevinovat, să faci numai bine şi să fii omorât din dragoste pentru Hristos, aceasta se găseşte numai în creştinism.

Urmaşii Sfinţilor Apostoli sunt, de asemenea, omorâţi pentru că făceau numai bine şi credeau în Hristos. Nenumărate exemple se găsesc în „Actele martirice”, acestea fiind situate cu precădere în primele secole creştine, înainte de asimilarea lumii păgâne cu credinţele ei greşite, de către învăţătura şi religia creştină.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  p. 148)