Când Dumnezeu l-a creat pe om, a făcut-o şi pe femeie din coasta lui şi le-a poruncit: „Creşteţi şi vă înmulţiti!” (Facere 1, 28). Această poruncă, în mod firesc, trebuie ţinută şi în familie.

Omenirea este împărţită, de la facerea ei, în două părţi: bărbaţi şi femei. Chiar şi cuvântul „gen” înseamnă „jumătate” (<rus. „pol” = gen; < rus. „polovina” = jumătate). Plinătatea vieţii, spre care tinde şi pe care o caută orice om, se dobândeşte sau prin unirea cu Dumnezeu, care presupune calugăria, dobândirea chipului îngeresc, sau prin unirea binecuvântată a bărbatului cu femeia, când „vor fi un trup” (Facere 2, 24). Această unire se face pentru mântuirea sufletului, pentru împlinirea poruncilor dumnezeieşti şi pentru înmulţirea vieţii pe pământ, pentru naştere de prunci.

Chiar de la creaţie, omului i-a fost hărăzită viaţa de familie pentru a creşte copii. Familia este acel mijloc de mântuire fără de care majoritatea oamenilor nu ar putea trăi în curăţie. Pentru un ortodox, familia este o arcă a mântuirii. Noi afirmăm că Biserica este o nouă arcă a lui Noe dar, tot la fel, putem spune şi despre familie că este o mică Biserică şi arca mântuitoare care îl fereşte pe om de păcate. Din această unire binecuvântată se naşte o nouă viaţă, care este copilul şi care este, din punct de vedere ortodox, darul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Lui.

Din Revelaţia dumnezeiască şi din scrierile Sfinţilor Părinţi aflăm că omul are două căi esenţiale, el putând alege calea călugăriei sau cea a căsătoriei ca, prin împlinirea poruncii dumnezeieşti, să ajungă la mântuire. Unii compară care cale este mai uşoară şi care este mai grea, dar trebuie să înţelegem că, atât prima, cât şi cea de a doua, sunt calea purtării propriei cruci. Sfântul Ignatie Brancianinov se numea, într-una din scrisori, un om slab, explicând aceasta prin neputinţa lui de a împlini nevoinţa căsniciei, pe când un familist crede că drumul vieţii monahale este unul mare şi greu.

Cu toate acestea, ambele căi sunt binecuvântate de Dumnezeu. De aceea, în dependenţă de menirea sa, omul va alege calea care i se potriveşte cel mai bine. Alegând calea căsătoriei, omul hotărăşte să creeze o familie binecuvântată de Dumnezeu, de părinţi şi de duhovnic, păstrează neprihănirea, curăţia sufletului, îl fereşte de păcatele trupeşti şi primeşte plinătatea vieţii.

Având în vedere cuvintele Sfintei Scripturi prin care cei care se căsătoresc devin un singur trup  (Efeseni 5, 31), omul lărgeşte punctul său de vedere asupra vieţii şi priveşte lumea şi cu ochii celui de lângă el, intereselor, bucuriilor şi necazurilor sale adăugându-se şi cele ale partenerului său de viaţă. Cu ajutorul familiei, omul are posibilitatea de a se mântui, de a ajunge la înălţimile cereşti. Familia este calea directă prin care învăţăm să-I plăcem lui Dumnezeu şi nu doar să ne bucurăm singuri, ci împreună cu Dumnezeu şi cu aproapele.

(Preot Evgheni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia, pp. 18-21)