Să ne înfricoșăm de amenințarea Domnului! Să rostim cuvânt de zidire atunci când o cere trebuința de neînlăturat, nu ca niște povățuitori, ci ca unii care au nevoie de povățuire și sârguiesc a se împărtăși de povățuirea dată de Dumnezeu în Cuvântul Său cel Atotsfânt. "După darul pe care l-a primit fiecare", glă­suiește Sfântul Apostol Petru, "slujiți unii altora, ca niște buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. "Dacă vorbește cineva, cuvintele sale să fie ca ale lui Dumnezeu", cu frica de Dumnezeu și cu evlavie către cuvintele Dumnezeiești; iar nu ca ros­tind cuvintele de la sine; dacă slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu", iar nu ca din puterea sa: "ca intru toate să se slavească Dumnezeu, Iisus Hristos" (1 Petru 4, 10-11). Cel ce lucrează de la sine, lucrează pentru slava desartă, aducându-se pe sine, dimpreună cu cei care il ascultă, jertfa satanei; cel ce lucreaza de la Domnul, lucreaza întru slava Domnului, săvârșind mântuirea sa și pe a aproapelui prin Domnul, Singurul Mântuitor al oame­nilor. Să ne temem a da începătorului vreo povață ne­chibzuită, care nu se întemeiază pe Cuvântul lui Dum­nezeu și pe înțelegerea duhovnicească a Cuvântului lui Dumnezeu. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2010, p.