Născut în secolul al XIX-lea, într-o familie de țărani ruși iubitori de Dumnezeu, încă de la vârsta de 4 ani Sfântul Siluan și-a pus în inimă intenția că atunci când va fi mare Îl va căuta pe Domnul în tot pământul. Auzind apoi despre viața Sfântului Ioan Zăvorâtul, a conștientizat că Domnul este cu noi mereu și că nu va fi nevoie să Îl caute. La vârsta de 19 ani a simțit chemarea Domnului pentru a deveni călugăr, trăind timp de 3 luni în plinătatea harului. Nevoit să își termine mai întâi serviciul militar, a fost părăsit de har și a dus o viață asemenea tinerilor, până când aproape că a omorât un băiat, lovindu-l puternic.

A fost trezit din acest coșmar de către Maica Domnului, iar chemarea la monahism s-a reaprins în inima lui. În timpul serviciului militar obișnuia să trimită bani în Sfântul Munte, fiind cu gândul acolo, și îi îndemna pe camarazii săi să creadă în Domnul și să ierte, salvând de la destrămare o familie. La 26 de ani, cerând binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt pentru a pleca în mănăstire, a intrat în obștea Mănăstirii „Sfântul Mucenic Pantelimon”, cunoscută și ca Russikon, loc în care a dobândit rugăciunea inimii.

După șase luni de chinuri cumplite de la demoni, căzând în deznădejde, a primit gândul că Domnul este de neînduplecat, dar a avut îndrăzneala de a cere milă și atunci Domnul i-a apărut Viu în icoana Mântuitorului din Paraclis. Răpit la Cer, Sfântul Siluan aproape că moare din pricina intensității celor văzute. Următorii 15 ani au fost marcați de apariția și dispariția harului și de chinuitoarele lupte demonice. Căzând din nou în deznădejde, Sfântul Siluan aude glasul Domnului Care îl învață că cei mândri suferă pururea din pricina demonilor și că pentru a dobândi smerenia este nevoie să își țină mintea în iad și să nu deznădăjduiască.

Anii care au urmat au fost întăriți de acest cuvânt, încât sfântul a început să simtă o milă puternică pentru toți cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Tot din această dragoste care îi inunda sufletul a așternut în scris experiența vieții sale, moment în care l-a cunoscut pe Părintele Sofronie Saharov, cel care a publicat însemnările sfântului și a înființat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex.

După opt zile de boală, dar în deplină luciditate, Sfântul Siluan părăsește această lume, la infirmieria mănăstirii rusești, cu pace și smerenie, așa cum și trăise.