Potrivit judecăţilor pe care numai Domnul le cu­noaşte, grecii din Pont au suferit, aşa cum am spus şi în biografia Stareţului Arsenie, atât de multe asupriri şi chinuri de la barbarii cuceritori, încât se primej­duiau să-şi piardă nu numai bogăţia, ci şi însăşi viața lor. Singura rezolvare pentru a rămâne în continuare în locurile lor natale era lepădarea de credinţa părin­tească ortodoxă.

În faţa acestui impas, atât părinţii lui Leonidas, cât şi o mare mulţime de locuitori din Pont au preferat să-şi piardă bogăţia şi patria decât credinţa.

În anul 1880 s-a încheiat strămutarea grecilor din Pont pe ţărmul opus al Mării Negre, în care locuitorii ruşi aveau aceeaşi credinţă (pentru cei care nu cunosc, în anul 1880 s-a săvârşit un eveniment trist: exilarea forţată a grecilor din Pont din căminul lor strămoşesc. Atunci cea mai mare parte dintre greci au pre­ferat să fie expatriaţi decât să se turcească. Alţii, pentru a nu-şi părăsi sălaşurile, şi-au primejduit viaţa rămânând creştini în ascuns. Astfel de creştini există până astăzi. Iar alţii, vai! s-au lepădat de credinţă cedând presiunilor cotropitorilor). Dar şi acolo grecii din pont au continuat să trăiască după tradiţiile strămo­şilor lor. Părinţii şi rudele lui Leonidas, împreună cu alţi mulţi locuitori din Pont s-au stabilit într-o zonă agricolă numită Caterindar, unde şi-au continuat viaţa ocupându-se c u aceleaşi lucrări agricole.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 20-21)