Gheronda, sunt invidioasă, țin minte răul, osândesc, mă mânii…

— Invidia, osândirea, mânia, ținerea de minte a răului și celelalte, toate pornesc de la mândrie. Mândria este Comandamentul General al tuturor patimilor. Așadar, dacă lovești mândria, lovești toate patimile și vine apoi înlăuntrul tău smerenia și dragostea. De aceea, cred că este de ajuns să te ocupi sau mai degrabă să deschizi front de luptă împotriva mândriei; să îndrepți toate atacurile înspre cetatea mândriei, care ne desparte de Dumnezeu. Vezi, când dușmanul războiește o țară, cele mai multe forțe la va trimite să lovească capitala. O singură bombă dacă aruncă în capitală și-o distruge, s-a terminat, a distrus întreaga țară.

— Gheronda, cu cine se înrudește cel mândru?

— Cu ducă-se pe pustii, cu diavolul… Cu toate că până și diavolul cedează mai ușor decât cel mândru. Căci pe demon îl răpui, dacă te smerești, în timp ce pe cel mândru, chiar dacă te smerești și îi ceri iertare, nu poți să-l îndupleci, ci îți va spune: „Te prefaci!”. Cel care are mai multă smerenie, are mai mult miez duhovnicesc. Cel mândru nu are miez lăuntric. Este ca și spicul necopt care stă drept, în timp ce spicul copt își pleacă căpșorul. Căci atunci când există mândrie, tot ceea ce face omul este ca un balon pe care îl umflă diavolul, și pe care-l găurește apoi cu un ac, pocnește și se sparge. Mândria este lucru de necinste, este lucru înfricoșător, de vreme ce și pe Îngeri i-a făcut demoni! Ea ne-a adus din Rai pe pământ, iar acum încearcă să ne trimită de pe pământ în iad.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – V – Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, pp. 54-56)