David era foarte bun nu numai la învăţătură, ci întotdeauna era bucuros să îndeplinească orice i se cerea să facă. Mai ales în perioada verii, atunci când tatăl său se ocupa cu muncile agricole, alerga cu sârguinţă la ţarine, lucrând împreună cu el. La seceriş şi la culesul viilor aveau nevoie de mai multe mâini. Când erau la seceriş, David aduna snopii în arie, iar deasupra lor punea o cruce de lemn. La culesul viei făcea acelaşi lucru. Iar după terminarea culesului, înainte de a pleca cu toţii, David alegea strugurii roşii şi curaţi din cei culeşi şi, punându-i deoparte, îşi spunea sieşi: „Aceştia îi va zdrobi preoteasa cu mâinile ei, şi îi va pune într-un vas separat, ca să aibă părintele vin roşu şi curat pentru Sfânta Liturghie”.

— Părinte, David nu m-a văzut niciodată făcând asta, a spus preoteasa nedumerită. Eu totdeauna adunam singură strugurii roşii curaţi în teasc şi făceam vin pentru Sfânta Liturghie. David a făcut la fel şi cu spicele de grâu. Eu niciodată nu am făcut aşa ceva de față cu el. A pus deoparte pe cele care aveau mai multe boabe şi mi-a spus: „Spicele acestea, mamă preoteasă, să le freci cu mâinile. Te voi ajuta şi eu. Grâul îl voi duce eu singur la moară, iar cu făina ce va ieşi din el să faci prescuri pentru Sfânta Liturghie”. Şi deşi niciodată până atunci nu m-a numit preoteasă, în acele clipe nu i-am putut spune nimic. Vorbindu-mi astfel, m-a făcut să înţeleg că acel lucru nu suferea nici o împotrivire.

(Cuviosul David „Bătrânul” - „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 29-30)