- Gheronda, simțirea recunoștinței față de Dumnezeu este doxologie?

- Ei, aceasta este totul. De acolo pornește doxologia.

- Gheronda, cum se dobândește recunoștința față de Dumnezeu?

- Pentru ca să simțim înlăuntrul nostru recunoștința față de Dumnezeu, mult ajută luarea-aminte față de tine însăți, precum și purtarea corectă și recunoștința față de aproapele. Cel care simte recunoștință față de aproapele său pentru o mică binefacere pe care i-a făcut-o, fără îndoială că va sim­ți o recunoștintă nemăsurat de mare față de Hristos, Care i-a dat și-i dă îmbelșugate binecuvântări. Iar unul ca acesta va fi mereu plin de recunoștință, pentru că în vreme ce el se gândește cum să-și mani­feste recunoștinta sa față de Hristos, Însuși Hristos îi va da alte binecuvântări, mult mai multe și mai mari, până la măsura în care sufletul mărinimos se va topi de dragostea Lui. Căci dacă sufletul are sensibilitate du­hovnicească și mulțumește neîncetat lui Dumnezeu chiar și pentru cele mai mici daruri ale Sale, atunci și El răsplătește înmulțit.

- Gheronda, cum e bine să ne gândim la binefacerile lui Dumnezeu? În amănunt sau în general?

- Daca poți să te gândești la ele în amănunt este mai bine. Dacă ești atentă să nu uiți să-I mulțumești pentru ceva, vei simți chiar și cea mai mică mângâiere a Bunului Dumnezeu și vei avea multă recunoștință. Copilul, când este cu mintea la mama sa, atunci îi simte mângâierile. Dacă însă este preocupat de jucăriile lui, ea îl mângâie, dar el nu simte nimic. Și Dumne­zeu ne mângâie mereu. Omul care se gândește la bi­nefacerile lui Dumnezeu, se cutremură, este mișcat sufletește, inima îi plesnește și-L slavoslovește mereu pe Dumnezeu.

- Gheronda, cum să-mi salte inima de recunoștință față de Dumnezeu?

- Prin smerenie și dragoste conștientizează omul marile binefaceri ale lui Dumnezeu și se face rob recunoscator (Matei 25, 21 și 25, 23). "Pe mine, Dumnezeul meu, zice el, nu se cuvine să mă mai ajuți, ci ajută-l pe cel care are mai multă nevoie; ajută-l pe altul...". Și cu cât Dumnezeu vede dragostea și smerenia lui, cu atât revarsă peste el Harul Său. Și uite așa acest "joc" continuă la nesfârșit: adică omul cu recunoștință, iar Dumnezeu cu noi daruri.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești 6 - Despre rugăciune,  Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 221-222)