Începutul şi temelia mântuirii noastre sufleteşti sunt înfrângerea, smerenia şi umilinţa, care purced din cunoaşterea şi recunoaşterea stării noastre celei păcătoase. „Aproape este Domnul de cei cu inima înfrântă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui” (Psalmul 33, 18). „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmi 50, 18).

Un vestitor al Evangheliei l-a învăţat pe un mare păcătos să-şi înceapă îndreptarea rostind două săptămâni la rând o rugăciune din doar patru cuvinte: „Doamne, arată-mi inima mea!”. După două săptămâni, l-a aflat plângând cu amar. Îşi „aflase” inima. Această „aflare” este începutul mântuirii.

Cu această „aflare” s-a mântuit și vameşul. Când ai ajuns la „aflarea” aceasta, Duhul Sfânt te duce mai departe, în faţa iubirii lui Dumnezeu.

(Preotul Iosif Trifa, Oglinda inimii omului, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, p. 41)