Căsătoria este una dintre cele şapte Taine ale Bisericii. Pentru un creştin, legătura cu o femeie în afara căsătoriei bisericeşti poate fi comparată cu săvârşirea Liturghiei de către o persoană care nu a primit darul preoţiei: prima este socotită desfrânare, iar a doua ‒ profanare a unui lucru sfânt. Când în timpul cununiei se rostesc cuvintele: „Se cunună cu slavă şi cu cinste”, de fapt se slăveşte viaţa neprihănită a tinerilor până la căsătorie, iar Biserica se roagă pentru o căsnicie slăvită şi cinstită, pentru încununarea drumului vieţii pe care ei îl vor urma.

La fel ca şi toate Tainele, căsătoria cere o pregătire duhovnicească. Această pregătire este mult mai importantă decât toate celelalte pregătiri de nuntă. Noi nu suntem împotriva petrecerii de nuntă, căci ea este des întâlnită în Sfânta Scriptură. Însuşi Hristos a luat parte la una. Însă pentru un creştin este importantă mai întâi de toate partea spirituală a oricărui eveniment.

E necesar ca înainte de căsătorie să ne pregătim pentru o spovedanie completă, ca să ne lepădăm de toate „aventurile” din trecut, dacă ele au existat. Procedează corect tinerii care au hotărât să se împărtăşească în acelaşi timp, cu toate că nu există o regulă fixă în această privinţă. În timpul primei părţi a slujbei, tinerilor li se pun pe degete verighetele, iar în timpul celei de-a doua, mirilor li se aşază pe cap cununi. Logodna este o Taină, ea precede Taina Nunţii. Dar în trecutul nu foarte îndepărtat, de cele mai multe ori logodna avea loc mai devreme decât nunta cu câteva săptămâni sau chiar luni, pentru ca tinerii să poată să se cunoască mai bine şi să conştientizeze hotărârea lor de a se căsători.

(Pr. prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2006, p. 24)