Dragostea nu se laudă, deci nu se depărtează de persoanele iubite, nici prin invidie şi nici prin laudă. Nu se distanţează nici prin trufie, care, la fel, este o evidenţiere a depărtării, a izolării de ceilalţi oameni. Cel ce se laudă se distanţează de ceilalţi oameni, aşa cum se depărta de oameni fariseul din pilda evanghelică, zicând: „Doamne, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni!”. 

Se credea într-o situaţie privilegiată, specială, căci continua arătând cum sunt ceilalţi oameni: „hrăpitori, nedrepţi, necredincioşi în căsătorie”, şi-I mulţumea Domnului pentru faptul că nu era ca vameşul de faţă, cel care, căindu-se, nu lua seama la cei din jurul său, ci se bătea cu pumnul în piept şi-şi cerea iertare pentru păcatele lui. Fariseul îl dispreţuia pe acest vameş, iar aceasta se întâmpla pentru că fariseul se lăuda şi se trufea. Or, dragostea „nu se laudă, nu se trufeşte”.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 13-14)