Pafnutie monahul, alegându-și viața pustnicească, niciodată nu gusta vin. Iar umblând el odată prin pustie, a aflat niște tâlhari, și aceștia beau vin.

Însă l-a recunoscut vătaful tâlharilor și știa că nu bea vin. Dar văzându-l pe el slăbit de multe osteneli, i-a umplut un pahar de vin, iar în cealaltă mână a luat sabia și a zis starețului: „De nu-l vei bea, apoi te voi ucide”. Deci, cunoscând starețul cu duhul că prin aceasta îl va câștiga pe el pentru Dumnezeu, luând paharul, l-a băut.

Iar vătaful de tâlhari i-a zis: „Iartă-mă, părinte, că te-am supărat”. Și i-a zis starețul: „Cred că Dumnezeu va face milă cu tine pentru acest pahar, și în veacul de acum și în cel ce va să fie”.

Și umilindu-se tâlharul, a grăit bătrânului: „Cred în Dumnezeu și de acum nu voi mai face strâmbătate niciodată, nici nu voi jefui, nici nu voi mai ucide, ci voi merge împreună cu tine și mă voi pocăi de păcatele mele”. Deci lăsând pe apropiații săi, a mers cu starețul și și-a mântuit sufletul său, viețuind în pocăință.

(IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Suceava, 2003, p. 94)