În sfârşit au crescut şi cei doi fraţi gemeni, Cozma şi Damian. Deja absolviseră studiile superioare. Cozma a fost numit învăţător, iar Damian funcţionar de stat.

Dezlegat fiind de îndatoririle familiale, Haralambie a început să se pregătească pentru marele vis al vieţii sale. Dar au apărut alte piedici. Acum însă de la oamenii din cercul bisericesc, adică din partea stiliştilor.

- Nu înţelegeţi? Am făgăduit lui Dumnezeu!

- Nu, ci ai datoria de a rămâne în lume pentru susţinerea vechiului calendar. Şi aici, în lume, poţi fi afierosit lui Dumnezeu.

Astfel, din nou a fost împiedicată plecarea lui din lume. A trebuit să aştepte pentru aceasta până în anul 1950. Până atunci şi-a amânat plecarea, deoa­rece era unul din principalii susţinători ai vechiului calendar. Haralambie era stăpânit de o râvnă foarte puternică, dar cu toate acestea, avea şi discernământ şi niciodată nu depăşea limitele. În legătură cu aceasta, pururea-pomenitul Stareţ ne-a povestit urmă­toarele:

„Când ne-am despărţit de Biserica oficială pentru că ţinea noul calendar, am întâmpinat o problemă foarte serioasă. Rămăsesem fără episcop. Veniseră la noi, la stilişti, destui clerici, chiar şi câţiva din Sfântul Munte. Dar episcop nu aveam. În 1935, Hrisostom al Florinei s-a despărţit de Biserica oficială şi s-a alăturat nouă. Acest eveniment l-am primit cu mare bucurie. Dar între stilişti exista o neînţelegere. Unii credeau că odată cu schimbarea calendarului s-a pierdut şi harul, iar alţii spuneau că harul există şi că datoria noastră este de a protesta. Cu cei din urmă eram şi eu de acord.

Când mitropolitul Florinei a trecut la stilişti, era şi el de aceeaşi părere cu cei din urmă. Atunci a dat o enciclică în care, din câte îmi amintesc, a spus urmă­toarele: „Mama noastră este Biserica Greciei şi de la ea luăm har. Dar protestăm şi nu ne asumăm răspunderea pentru schimbarea calendarului”. Dar prin­ 1950 predominau fanaticii. Ne-am adunat în sinod avându-l ca preşedinte pe episcopul Florinei. El însuşi le explica şi îi ruga:

- Vă rog să nu fiţi extremişti. Ascultaţi-mă şi vă promit că vom câştiga lupta. Eu am fost zece ani episcop ţinând calendarul nou. Dacă susţin că odată cu schimbarea calendarului s-a pierdut harul, atunci nici eu nu am har. Sunt numai cu numele episcop.

Dar fanaticii nu au vrut să înţeleagă, ci i-a răspuns:

- Tu eşti episcop şi ai har pentru că ţii vechiul calendar. Dar noii calendarişti nu au Taine. (Acest arhiereu prudent şi înţelept a vrut să spună că în acea perioadă, în afară de stilişti, şi cea mai mare parte a poporului era pentru păstrarea vechiului calendar. Ar fi fost imposibil ca Biserica oficială să nu se întoarcă la vechiul calendar, dacă cei din conducerea stiliştilor, printr-o poziţie prudentă şi înţeleaptă ar fi atras de partea lor majoritatea poporului ortodox. Dar, din păcate, fanatismul, egoismul, iubirea de slavă şi neînţelegerea celor din conducerea stiliştilor au adus rezultate contrare).

Am încercat şi eu să-i conving, dar în zadar. Se crea numai neînţelegere şi tulburare. La sfârşit l-au obligat pe Hrisostom să semneze o enciclică, în care spunea că Biserica oficială a Greciei, prin schimbarea calendarului, a devenit eretică şi a pierdut harul. Atunci s-a auzit vocea episcopului spunând: „Semnez ceea ce nu cuget.” Şi totuşi a semnat. De îndată ce a căzut în mâinile mele această enciclică, atât de mult m-am mâhnit, am plâns şi am deznădăjduit, încât spuneam în sinea mea: „Ah, sărmane Haralambie, Dumnezeu te-a chemat la viaţa îngerească, iar tu ai rămas să mântuieşti lumea. Iată rezultatele!...

Aşadar, cât poţi mai repede, urmează-ţi chemarea, ca nu cumva să te afle pe neaşteptate moartea şi să te arăţi călcător al făgăduinţei pe care ai dat-o lui Dumnezeu”.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 42-44)