Văzând acest cuvios părinte că numai cu cuvântul vorbit nu se pot apăra credinţa şi morala ortodoxă, cu binecuvântarea Patriarhiei Ortodoxe Române şi a episcopului de Cluj, a scris şi a tipărit sute de broşuri cu conţinut moral profund ortodox, împodobite cu imagini pe înţelesul credincioşilor, pe care apoi le împărţea gratuit. Opera sa literar-duhovnicească însumează peste 40 de volume a peste 400 pagini fiecare, plus alte peste zece mii de pagini în manuscris.

Prin aceasta s-a dovedit un bun pedagog şi un preot misionar rar întâlnit în monahismul nostru.

Se spunea despre dânsul că în satul Leurda Gârboului a zidit din temelie o biserică nouă şi a înzestrat-o cu tot felul de obiecte de cult, donate, atât de credincioşi ardeleni, cât şi de moldoveni. După patru ani de preoţie în acest sat, s-a întors din nou în Moldova.

Se mai spunea despre părintele Nicodim că în parohia lui nu puteau locui sectanţii şi cârciumarii. Sectanţii fanatici plecau în alte sate, pentru că nu puteau face nici un prozelit, iar cârciumarii plecau pentru că nu venea nimeni să le cumpere băuturile. Ei erau singurii oameni care nu-l iubeau pe acest slujitor al lui Hristos.

Odată, l-au reclamat unii la episcop, cum că ar fi preot eretic. Deci, chemându-l episcopul şi cercetându-l, i-a zis:

– Du-te, părinte Nicodim, înapoi la parohie şi învaţă pe credincioşi ca şi până acum, că nu sfinţia ta, ci cei care te-au reclamat mi se pare că sunt eretici.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 652-653)