În Creștinism, dreptatea este o datorie, iar jertfa o alegere. Suntem datori să înfăptuim dreptatea; dacă vrem să ne jertfim, acest lucru este de bunăvoie. Îndeobște, nu le putem impune altora să se jertfească.

Altfel spus, dacă cineva te-a insultat, eu, în temeiul legii lui Dumnezeu, îți pot spune: „Nu-l reclama, nu-l da în judecată! Lasă-l, îți va face Dumnezeu dreptate!”. Aceasta este însă o jertfă. Jertfești un drept de-al tău; eu nu-ți pot impune s-o faci, doar te sfătuiesc.

Lucrarea dreptății este să nu-l clevetești tu pe altul, iar acest lucru este ceva obligatoriu. Răbdarea din duh de jertfă a clevetirii poate fi recomandată, însă nu poate fi poruncită. Preotul nu îți poate spune: „Dacă urmărești să-ți aperi demnitatea în fața calomniatorului pe cale judecătorească, te voi opri de la Sfânta Împărtășanie. Trebuie să faci cu orice preț această jertfă și să renunți la judecată”. Dacă cineva dorește să se apere, nu îl vom lipsi de acest drept.

(Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, p. 200)