O creștină a hotărât să se spovedească, dar nu știa cum să procedeze. A urmat atunci sfatul unei alte femei și aceasta a învățat-o: „Spune: ‹‹sunt vinovată întru toate!›› și cu asta, basta.” Iar ea, fiind foarte naivă, a luat de bune cele spuse de prima creștină și, încurajată, a mers la slujitorul lui Dumnezeu.

Când preotul a întrebat-o despre păcatele ei, ea a răspuns liniștită: „Părinte, întru toate sunt vinovată!” și gândea că și-a încheiat spovedania sa. „Dar cai ai furat?”, a întrebat-o surprins părintele. „Cum să fi furat cai!?” s-a minunat ea. „Nici nu mi-a trecut prin minte să săvârșesc un asemenea păcat!” „A, înseamnă că tu nu ești în toate vinovată!”, a zis înțeleptul duhovnic. „Există oameni care fură și cai. Iar tu, se vede, nu ai săvârșit acest păcat. Hai să vedem, în parte, cu ce ai greșit!” Astfel a adus-o la adevărata spovedanie.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedaniei, Traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi și Petre-Valentin Lică, Editura Sophia, București, pp. 80-81)