Ceea ce a încununat sufletul părintelui Dometie a fost activitatea sa duhovnicească dusă până la jertfă de sine în Mănăstirea Râmeţ din Munţii Apuseni. El este un mare ctitor al acestui locaş străbun.

Părintele Dometie învăţa cu multă autoritate duhovnicească lumea şi pe călugăriţe, dar în acelaşi timp cu blândeţe şi înţelepciune. Odată, zicea către maici: „Nu este lucru mare a face şcoală şi a spune multe cuvinte. Dumnezeu cere de la noi faptele bune şi inima curată”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2005, p. 662)