După împărtășanie, e vremea să aducem „roade vrednice de pocăință”

Cuvinte duhovnicești

După împărtășanie, e vremea să aducem „roade vrednice de pocăință”

Dacă s-a pocăit, de pildă, pentru că a osândit pe cineva sau a fost răuvoitor față de cineva, acum, la cererea conștiinței, trebuie să se înfrâneze de la osândire și să schimbe reaua voință cu buna voință față de aproapele, apoi să îl ajute și să se roage pentru el.

După ce s-a pocăit la spovedanie și s-a învrednicit de primirea Sfintelor Taine, omul trebuie să înceapă a face „roade vrednice de pocăință” (Luca 3, 8).

Asta înseamnă că dacă s-a pocăit, de pildă, pentru că a osândit pe cineva sau a fost răuvoitor față de cineva, acum, la cererea conștiinței, trebuie să se înfrâneze de la osândire și să schimbe reaua voință cu buna voință față de aproapele, apoi să îl ajute și să se roage pentru el.

(Sfântul Luca al CrimeeiLa porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 33)