Nu moartea e groaznică, groaznic e faptul când din ea nu înţelege nimic cel care rămâne în viaţă, când ea nu serveşte unei cauze. Moartea pentru o cauză, aşa cum s-au jertfit atâţia oameni în închisorile comuniste, n-a fost zadarnică. Dacă noi îi cinstim azi, dacă le aprindem o lumânare şi le preţuim gesturile şi sacrificiul, înseamnă ca n-au murit degeaba, poporul înţelege ceva din martirajul lor şi ia aminte. Oamenii care mor în epidemii sau accidente mai sunt cinstiţi aşa cum sunt cinstiţi cei care au murit în numele patriei? De asta, cel care a scăpat din temniţa comunistă trebuie să depună mărturie în numele celor care au murit acolo. Moartea acolo nu a ales, acolo moartea a luat cum a vrut ea, pe cine a vrut ea, dar şi după cum a dictat Dumnezeu.

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 64-65)