Circulă o vorbă, spusă chiar de un regizor: „Dacă vrei să Îl faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i despre planurile tale”.

Într-una dintre zilele trecute, am participat la o întâlnire la care știam că avea să îmi fie greu. Mintea mea, ca girofarul ambulanței în toiul nopții, mi-a tot propus, vreme de câteva zile, fel de fel de „scenarii” de salvare, nenumărate „filme”. Și deși le-am „rulat” pe toate în gând, niciunul nu s-a întâmplat în realitate.

Și mă gândeam, așa, surâzând... Doamne, dacă mintea noastră ar fi transparentă și gândurile colorate, ce explozie dureroasă de cadre și scurt circuite ar fi! Imaginați-vă numai! Și dacă toate planurile acestea ar fi aplicabile, noi când am mai trăi? Când am mai fi?

Desigur, este rolul minții să producă gânduri. Capacitatea de a face un plan este foarte folositoare pe termen scurt sau lung, la locul de muncă sau acasă. Dar dacă ne-am opri la atât, dacă ne-am identifica doar cu rațiunea aceasta separată de înțelepciune, de inspirație, ce suflete secătuite și lipsite de sens ar umbla prin lume...

Știu că mintea mea va continua să gândească și să compună scenarii. Tocmai de aceea, voi continua să fiu uimită cum nici unul dintre ele, oricât de asiduu a fost procesul de producție, nu va vedea lumina zilelor reale. Pentru că în viața aceasta, una nouă în fiecare zi, Cineva mă iubește mai mult decât mă iubesc eu în planurile mele.