Să se ştie că „este şi o spovedanie păcătoasă sau falsă” şi anume când cineva caută un dohovnic lesne iertător, care dezleagă, nu după legea lui Dumnezeu, ci după părerea sa, sau are aceleaşi păcate. Aceştia se afundă amândoi în osândă, mai rău decât dacă nu s-ar fi spovedit. Când cel ce se mărturiseşte nu spune toate păcatele sale sau le spune pe jumătate sau le justifică cu minciuni, ducând în eroare pe duhovnic, când se vor spovedi în colectiv mai mulţi oameni la duhovnic, spunând păcatele în gând, fără a le auzi preotul şi a le aprecia pe toate în lumina Sfintelor Canoane şi a legilor morale, în toate cele trei cazuri, Taina Spovedaniei nu este săvârşită canonic şi păcatele rămân nedezlegate (Ibid.), căci spovedania se face numai individual.

Alte condiţii canonice ale Sfintei Spovedanii sunt şi acestea: spovedania se face numai individual şi niciodată în grup, în public, cum este obiceiul în unele părţi. Credincioşii sunt datori să-şi cerceteze conştiinţa din copilărie şi să noteze pe hârtie toate păcatele făcute, pentru a nu uita nici unul. Mărturisirea se face întotdeauna cu post şi rugăciune, înainte de a mânca, atât preotul cât şi credinciosul.

Ea face în orice zi şi ori de câte ori ne mustră conştiinţa, indiferent de vrednicia preotului, căci harul Duhului Sfânt săvârşeşte taina. Spovedania se face la nevoie şi fără post, chiar dacă nu este cineva vrednic de Sfânta Împărtăşanie, căci numai prin spovedanie se spală şi se dezleagă păcatele.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 89-90)