Text și context

Minunea din ținutul Gherghesenilor e plasată într-un capitol extrem de dens al relatării lucanice. Hristos propovăduiește, potolește furtuna, spre uimirea ucenicilor, iar apoi se oprește față în față cu Galileea. În ținutul Gherghesenilor. E întâmpinat aici de un om suferind. Un demonizat. Spre a oferi o imagine cu puternic impact emoțional, Evanghelistul ține să prezinte simbioza dintre umanitatea decăzută și lucrarea demonică: „Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte”.

Interpelarea

Ajuns în fața Învățătorului, acesta îl abordează. Cu obrăznicie și-n același timp cu teamă. Se vede de departe că cel ce-i vorbește este chiriașul nepoftit din el. Și se mai vede ceva. Că Domnul începuse deja să poruncească duhului necurat să elibereze chinuita făptură, redându-i din nou demnitatea și calitățile umane. Așa cum am arătat și în alte ocazii, pasajul acesta conține un rar exemplu de rugăciune a Necuratului. Căci da, într-o formă, ce-i drept, originală (nu sub aspect pozitiv, însă), el se roagă: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui”. Desigur, adresarea lui nu e izvorâtă din iubire și nu respectă rânduielile pe care Stăpânul și le-ar dori. Încep în mod arțăgos și scad brusc în intensitate, transformându-le în aderărate lingușeli. Vă sună cunoscut?

Aparenta soluție de avarie

În disperarea lui, Diavolul caută soluții. Nu e creativ, nici spontan, așa cum este Iisus. E pus în situația de a se orienta pe moment și se găsește în incapacitatea de a țese intrigi în tihnă, așa cum face de obicei. Și totuși, în răutatea sa, bănuiește c-ar putea să întoarcă, măcar în parte, situația în favoarea lui. Cere să intre în turma de porci. E conștient că ea reprezintă bogăția cea mai de preț a comunității. Sursa ei de venit. Căci e de presupus că, evrei fiind, oamenii nu creșteau suinele pentru consum, ci din rațiuni comerciale. Mizează pe presiunea socială ce va urma după acțiunea săvârșită asupra turmei. Pe faptul că oamenii se vor enerva, vor protesta, îl vor brusca pe Tămăduitor. Iar acest lucru îi va știrbi prestigiul social. Ori, poate că îl va descuraja în a mai întreprinde inițiative similare.

Hristos nu ia în considerare aceste lucruri. Pentru El, ceea ce contează e salvarea unui suflet chinuit. Ca atare, negociază aparent cu demonii și le dă câștig de cauză. Răutatea lor are consecințe imediate. Turma se aruncă de pe țărm în lac și se îneacă. Evenimentul e imediat anunțat în cetate. Lumea vine, probabil furioasă, să-L ia la rost pe Cel ce și-a permis o asemenea faptă. Tămăduirea le taie din elanul justițiar. Cel ce e capabil a restitui sănătatea mintală unui om atât de marcat de suferință, e de bună seamă de temut. Se mulțumesc a-L ruga să plece de la ei. O altă formă de rugăciune ce nu-i plăcută lui Dumnezeu.

Concluzia zilei o trage, totuși, tămăduitul. Sfântul Luca ține să ne arate cu privire la el că: „a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus”.

În loc de concluzii

În ipostaza celui vindecat ne regăsim și noi adesea. Poate că nici măcar nu suntem conștienți că fiecare moment în care reușim să ne oferim răgazul câtorva clipe de întrevedere cu Cerul, prin rugăciune sinceră, avem privilegiul acesta. Dar în cea a demonizatului? Înălțăm și noi, oare, din buze searbede, rugi menite mai degrabă a-L scoate din sărite pe Dumnezeu? Ori chiar ne folosim de acest instrument aparte spre a ne apropia cu inima de Învățător, pe care ni l-am dori a deveni viețuitor drag al cetăți sufletelor noastre? Răspunsul se cade a ni-l da fiecare, pe baza unei analize făcute în chip minuțios. Îndrăzniți!