Uneori, în starea de „rugăciune de după rugăciune”, ca o manifestarea a extazului, rugătorului i se descoperă lumina dumnezeiască necreată. Și aceasta este o manifestarea de excepție a dragostei divine față de firea umană limitată, prin care aceasta din urmă e potențată până la a sesiza și experia lumina dumnezeiască. Teologii și trăitorii acestei stări, care au descris în puține, dar profunde cuvinte, experiențele lor duhovnicești, pot fi considerați Sfântul Simeon Noul Teologul și Sfântul Grigorie Palama. Ei au subliniat esența luminoasă a lui Dumnezeu și manifestarea Persoanelor Treimice Însele prin lumina văzută de cei curați cu inima. Această lumină este „iradierea zâmbitoare a dragostei divine, trăită în formă mai intensă în clipele de ațintire extatică spre Dumnezeu.

(Preot Ioan C. Teșu, Teologia necazurilor, Editura Christiana, p. 167)