Familia este cel dintâi aşezământ dumnezeiesc pe care l-a făcut Dumnezeu pentru om, în Rai, în urma sfatului Prea Sfintei Treimi. Familia este izvorul vieţii noastre pământeşti, e forma vieţii trăită în comunitate. E cuibul în care ne-am născut fiecare, e mica noastră patrie.

În chipul familiei se oglindeşte chipul Sfintei Treimi. Cum Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Duhul Sfânt, una sunt, formând Sfânta Treime, aşa şi familia, tata, mama, copiii una sunt. Familia e chipul vieţuirii îngerilor, a sfinţilor în cer, uniţi prin virtutea dragostei; căci virtutea dragostei e de origine cerească şi a fost adusă din cer de Mântuitorul şi semănată pe pământ.

Iubirea pământească este pătimaşă, schimbătoare, pentru că este o iubire cointeresată. Căsătoria pretinde o iubire constantă, trainică, care trebuie să dăinuiască peste ani şi ani, pentru a putea birui toate necazurile şi greutăţile care se împletesc cu viaţa noastră.

Poarta de intrare în familia creştină este Taina Sfintei Cununii, aceasta fiind condiţionată de căsătoria la Starea Civilă, pe baza declarării dragostei între cei doi, şi a dorinţei lor de a trăi împreună toată viaţa. Întrucât căsătoria civilă se face în faţa primarului, ea are numai valoare civilă, valabilă în faţa legilor statului, deci este un contract social.

Partea a doua este cununia religioasă, prin care se cere de la Dumnezeu să-şi reverse harul Sfântului Duh peste miri ca dragostea, hotărârea, dorinţa lor să se sfinţească, să înflorească şi să rodească buna convieţuire spre a putea împlini cele trei scopuri principale pentru care a fost creată familia, şi anume: naşterea de copii; ajutorarea reciprocă a soţilor; ferirea de păcatul desfrâului.

(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 158)