Citirea Vieţilor Sfinţilor e o altă cale importantă pentru toţi oamenii, căsătoriţi sau celibatari, de a creşte în viaţa duhovnicească. Creşterea duhovnicească cere sârguinţă, stăruinţă şi răbdare. Este o înaintare de o viaţă, cuprizând multe greşeli şi căderi. Nu trebuie deci să deznădăjduim, oricât de lentă ne-ar părea înaintarea noastră sau oricât de departe ne-am afla când ne asemănăm sfinţilor. Ei înşişi au scris despre asemenea lupte din propria experienţă.

Sfântul Dorotei al Gazei spune: „Pune în lucrare aceasta şi înţelege cu limpezime ceea ce auzi, căci până ce nu vei lucra, nu te vei pătrunde de aceasta numai prin cuvânt”. Trebuie să le citim viețile cu rugăciune şi cu deplină încredere că sfinţii despre care citim sunt încă în viaţă, sălăşluindu-se cu Hristos în Cer. Cât de mângâietor ne este să ştim şi să ne amintim că sfinţii căsătoriţi, ca şi toţi sfinţii, ne poftesc mereu să le cerem rugăciunile, să ne împărtăşim cu ei şi să fim aduşi mai aproape de Domnul prin dragostea lor, prin rugăciunile lor şi prin prezenţa lor! Sfântul Ioan de Kronstadt ne aminteşte: „Se cuvine să avem mereu cea mai vie unire duhovnicească cu cei sălăşluiţi în Ceruri, apostoli, proroci, mucenici, sfinţi episcopi, mărturisitori, cu toţi sfinţii, căci ei toţi sunt mădularele aceluiaşi trup ‒ Biserica lui Hristos, căreia îi aparţinem şi noi, nevrednicii, al cărei Cap viu este Domnul Iisus Hristos Însuşi. Tocmai de aceea îi chemăm în rugăciune, vorbim cu ei, le mulţumim şi îi lăudăm. Este negreşit nevoie ca fiecare creştin să se unească cu ei, dacă doreşte să sporească în viaţa creştină; căci sfinţii sunt prietenii noştri, călăuze către mântuire, care se roagă şi mijlocesc pentru noi”.

(David şi Mary Ford, Căsătoria ‒ cale spre sfinţenie, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 51)