Taina Nunţii şi simbolurile creştine

Cei doi miri, care au biruit patimile firii şi s-au apropiat feciori la cununie in faţa Sfântului Altar, sunt asemenea cu doi împăraţi care vin să fie încununaţi de Dumnezeu şi de Biserică.

Cei doi miri, care au biruit patimile firii şi s-au apropiat feciori la cununie in faţa Sfântului Altar, sunt asemenea cu doi împăraţi care vin să fie încununaţi de Dumnezeu şi de Biserică. De aceea se cunună în faţa Altarului cu Evanghelia şi Sfânta Cruce aşezată înaintea lor. De aceea, atât îmbrăcămintea lor albă, neîntinată, cât şi florile, lumânările albe, coroanele, cântările şi slujba în sine, dau un caracter de sărbătoare şi bucurie la nunta neprihănită a celor doi tineri credincioşi, curaţi şi biruitori ai ispitelor tinereţii.

Pâinea dulce înmuiată în vin, din care gustă mirii, simbolizează viaţa de familie, care este totdeauna amestecată cu dulce şi amar, cu bucurii şi necazuri, iar bomboanele şi, în unele părţi, pâinea care se împart la participanţi, simbolizează solidaritatea tuturor credincioşilor cu tinerii căsătoriţi, pe care sunt datori să-i ajute şi de care să fie alături în toate necazurile şi ispitele vieţii de familie.

Iată, deci, ce semnificaţie duhovnicească deosebită are taina Nunţii, cu toate simbolurile ei, la creştinii ortodocşi!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 41)

De la același autor

Ultimele din categorie