Cum poate fi înfruntată invidia dintre fraţi?

Invidia este o patimă. Însă atunci când copilaşul este de trei ani, iar mama lui îl alăptează pe frăţiorul lui nou-născut, este oarecum îndreptăţit să-l invidieze, deoarece cu puţin timp mai înainte el era cel alăptat, îl vede pe frăţiorul lui în braţele mamei sale şi spune: „Până ieri mama m-a avut în braţe, iar acum m-a dat deoparte”.

- Părinte, cum se poate înfrunta invidia de obicei care apare la fraţii cei mai mari faţă de cei mai mici?

- Invidia este o patimă. Însă atunci când copilaşul este de trei ani, iar mama lui îl alăptează pe frăţiorul lui nou-născut, este oarecum îndreptăţit să-l invidieze, deoarece cu puţin timp mai înainte el era cel alăptat, îl vede pe frăţiorul lui în braţele mamei sale şi spune:

Până ieri mama m-a avut în braţe, iar acum m-a dat deoparte”. Dar dacă are bunică, are cine să-l mângâie. Când însă copilul ajunge la vârsta de patru ani, trebuie să invidieze mai puţin. Iar când ajunge la şase ani, mama lui trebuie să-i spună: „Acum eşti ditamai flăcăul. Care mamă mai poartă în braţe un copil atât de mare?”. Dacă îl va ajuta pe copil să înfrunte astfel situaţiile, atunci el îşi va aduce aminte de mama lui numai atunci când va exista un motiv. Dar a o ține pe mama lui mereu de fustă este un lucru bolnăvicios.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 109-110)

De la același autor

Ultimele din categorie