După naştere, părinţii sunt datori să se ocupe mai mult decît orice de educarea şi buna creştere a copiilor.

Mai întâi să caute naşi credincioşi copiilor lor.

Apoi să-şi ducă regulat copiii la biserică, să-i împărtăşească cu Sfintele Taine, să-i înveţe, de mici, rugăciuni şi lucruri bune, să nu-i smintească cu cuvintele şi faptele lor, căci sminteala pe care o fac părinţii copiilor lor este un păcat greu în faţa lui Dumnezeu, cu urmări cumplite în viaţa copiilor. Cei mai mulţi copii ajung răi în viaţă, datorită păcatelor pe care le-au deprins de la părinţii lor din copilărie.

De asemenea, copiii trebuie să fie învăţaţi, atît de părinţi şi naşi, cît mai ales de preotul satului, frica de Dumnezeu, dreapta-credinţă, omenia, mila, smerenia, ascultarea şi cunoştinţa Sfintei Scripturi. Trebuie să fie deprinşi de mici cu postul, cu rugăciunea regulată, cu spovedania, cu mila faţă de cei lipsiţi şi respect faţă de toţi oamenii. Rugăciunea, citirea cărţilor bune, ascultarea şi respectul faţă de părinţi, frica de Dumnezeu şi exemplul personal dat de tata şi de mama sunt cele mai sigure căi şi mijloace de educare şi creştere creştinească a copiilor.

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pp. 51-52)