Dacă apare dorul nebun de Dumnezeu atunci când eşti legat prin Taina Cununiei şi ai copii, ce este bine să faci, cum poţi să-ţi astâmperi dorul nebun şi să-ţi faci totuşi da­toria de mamă şi de soţie?

Să-ţi spui că dacă acest dor ar fi fost cu adevărat după Dumnezeu, el ţi-ar fi venit înainte de căsătorie. Că Dumnezeu ştie toate. Nu era Dumnezeu să te lase mai întâi să te căsătoreşti şi-apoi să-ţi aprindă dorul. Apostolul Pavel spune: Cel ce s-a legat cu femeie să nu caute dezle­gare de femeie şi cel ce s-a dezlegat de femeie să nu caute legare cu ea. Adică, te-ai legat pentru viaţă de căsătorie, ia şi-o du liniştită mai departe.

Am zis că esenţa monahismului este dorul dumnezeiesc. Pe acesta îl poţi avea şi acasă. Şi îl vei avea mai bine de­cât îţi închipui că îl vei trăi într-o mănăstire, aşa cum ţi-o închipui tu. Pentru că, să ştiţi, o astfel de mănăstire cum ne-o închipuim noi nu există. Oricum ne-am închipui-o şi oricine şi-ar închipui-o, nu există. De ce nu există? Pentru că în ea nu ne-am putea mântui. Dumnezeu ne scoate în faţă oameni, realităţi, împreju­rări prin care să ne curăţim, să ne desăvârşim, să ne distrugem eul nostru bolnav şi plin de slavă deşartă, pentru a putea urma drumul Crucii, drumul Mântuitorului. Acest drum îl au şi călugării, şi cei căsătoriţi.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 83-84)