Fericit este omul care are o nădejde vie în Dumnezeu; acesta Îi arată credinţă, încredere, slavă şi cinste. Dumnezeu se simte atunci obligat să-l aibă în grija Sa, şi acum se aplică cuvintele Sfintei Evanghelii: „Fie ţie după cum ai crezut” (Matei 8, 13).

Dar, din păcate, ispite vin asupra noastră, aducând cu ele o mare confuzie duhovnicească, iar soarele strălucitor al dulcii nădejdi este acoperit de un întuneric profund. Atunci ne pierdem orientarea şi sfârşim prin a gândi şi a face lucruri nepotrivite pentru chemarea noastră de creştini. Dar, bunătatea lui Dumnezeu, Care ştie că mintea omului este aplecată spre rău din tinereţile sale (Fac. 8,21), şi că oamenii nu pot rămâne la înălţimea desăvârşirii creştine, ne-a dăruit o pocăinţă binecuvântată şi nesfârşită.

Să aveţi răbdare, copiii mei, să nu vă pierdeţi curajul în luptă şi să nu vă slăbească genunchii sub povara ispitelor, căci bunul nostru Dumnezeu nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile noastre. De ce îi permiteţi satanei să te lupte cu o intensitate şi mai mare? Să ai credinţă în Dumnezeu şi tot ceea ce îngăduie El va fi spre binele tău. Ştim noi mai bine decât El ce ne este de folos? Puneţi toată nădejdea în Domnul şi toate grijile pune-le la picioarele Crucii Lui, iar El va avea grijă de tine.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 247)