Primele cărţi tipărite de Mitropolitul Dosoftei au fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673), cele mai alese cărţi de rugăciuni preţuite de români. Deci ştiind el că poporul iubeşte mai mult rugăciunea rimată decât pe cea obişnuită, a versificat Psaltirea, făcând din ea cea dintâi carte românească cu imne de laudă închinate lui Dumnezeu. Astfel, blândul mitropolit s-a dovedit primul poet şi imnograf al neamului nostru. Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei a circulat în Ţările Române peste două secole, mângâind şi alinând inimile credincioşilor. Căci unii ştiau psalmii versificaţi pe de rost, alţii îi copiau pe manuscrise, iar alţii îi cântau prin case şi prin biserici.

Însă cel dintâi lucru pe care l-a făcut Mitropolitul Dosoftei a fost întemeierea unei tipografii la Iaşi, pentru tipărirea cărţilor de slujbă şi învăţătură pe înţelesul tuturor, în limba românească. În această tipografie, marele ierarh a tipărit şase cărţi. Prin aceste cărţi, Mitropolitul Dosoftei devine ctitorul limbii româneşti în cultul Bisericii din Moldova. El traduce pentru prima dată Liturghierul, Psaltirea şi Octoihul, cărţile de bază ale cultului ortodox, în limba noastră străbună, renunţând la limbile greacă şi slavonă considerate în trecut sacre, pentru a înţelege toţi dumnezeieştile slujbe.

Acest evlavios ierarh moldovean a tradus şi a tipărit, de asemenea pentru prima dată în grai românesc, o altă carte foarte preţuită la români, Vieţile Sfinţilor pe tot anul (1682-1686). Redactată în patru volume în formă prescurtată, această operă aghiografică conţine şi vieţile unor sfinţi români nevoitori în mănăstirile din Moldova, dintre care pe unii i-a cunoscut personal şi le-a sărutat sfintele moaşte, precum singur mărturiseşte: „...Dară tocmai şi din rumâni mulţi sunt (sfinţi) care am văzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de la Voroneţ şi Rafail de la Agapia (şi) am sărutat şi sfintele (lor) moştii...”.

Astfel, Mitropolitul Dosoftei este cel dintâi aghiograf român care s-a ostenit să hrănească sufletele credincioşilor cu cărţi de laudă lui Dumnezeu şi cu vieţi de sfinţi.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 221-222)