Când mintea ne este slobodă de patimi, firea noastră, scâlciată prin cădere, se întoarce din nou la cea dintâi a sa frumusețe. De suntem după chipul lui Dumnezeu, descoperirile devin fenomene firești. Calea creștină este a ne umple mintea și inima de cea mai înaltă cunoaștere a lui Dumnezeu.

Numai printr-o îndelungă cercare, ce poate ține luni și ani, vom putea dobândi puțin câte puțin o atitudine creștinească în rugăciune.

Fiți nebuni, nebuni ca adevărați nevoitori! De ce nebuni? Pentru că a fi creștin înseamnă a trăi în două planuri în același timp: prezentul și veșnicia. Repet: să ne sporim acum luarea-aminte spre a clădi viața noastră.

Păziți toate acestea în cugetul vostru, și viața voastră va fi plină de încântare, nu numai în fiece zi, ci și în fiece clipă.

Nu uitați cuvintele acestea. Dumnezeu v-a dat vreme spre a vă zidi veșnica mântuire. Să nu o risipiți!

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 58-59)