Apoftegme ale Sfântului Paisie Aghioritul

Diavolul a întins trei mreje ca să prindă întreaga lume. Pe bogați să-i prindă cu masoneria, pe săraci, cu comunismul, iar pe cei religioși cu ecumenismul.

Noi să trăim duhovnicește, astfel încât să nu aibă diavolul nici o putere asupra noastră.

Adevărata bucurie se naște din osteneală. Prin încercări se întărește credința noastră.

Dacă omul nu renaște duhovnicește, este pentru osândă.

Când ni se face observație, fie că am greșit, fie că nu, să cerem iertare și astfel ne vom smeri și ne vom umple de har.

Astăzi Evanghelia o dau la o parte, fac din fărădelege lege și din păcat o modă. Totul se duce de râpă, dar ultimul cuvânt îl are Dumnezeu.

Când are harul lui Dumnezeu, omul nu se teme de nimic, de vreme ce Însuși Hristos ne-a dat putere. Și otravă dacă bea nu se vatămă, să calce peste aspidă și peste scorpii, nu va păți nimic.  

Nu trebuie să ne batem noi capul cu lucrarea lui Dumnezeu. Iată, era un gheronda la Probata și avea război trupesc. A făcut nevoință și ca să se slobozească a luat o piatră și își lovea cu ea capul ca să-l miluiască Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu văzând multa lui osteneală l-a miluit, dar el a ajuns la concluzia că lovirea pietrei de cap îl slobozește pe om de gândurile rele. Și când ucenicii lui aveau gânduri, lua o piatră și îi lovea cu ea în cap. Dar fiindcă căpșoarele copiilor erau încă fragede au ajuns bieții copii idioți din pricina multor lovituri. De aceea nu trebuie să ne zăpăcim mintea cu mijlocul pe care îl folosim noi pentru a dobândi mila lui Dumnezeu.

Din clipa în care omul va crede că nu a greșit, atunci a făcut o mare greșeală.

Fiecare interpretează ceva potrivit cu starea lui duhovnicească.

Din clipa în care cineva va ajunge în locul altuia (la înțelegerea dificultății lui), atunci, să zicem, îl iubește cu adevărat, atunci se exclude pe sine din dragoste (iubirea de sine), atunci rabdă și suferă toate.

*** Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, 2011