În timpul postului, în Biserica Ortodoxă nu se mănâncă produse animale, carne, lapte şi ouă, ci produse vegetale, pentru că produsele vegetale se obţin direct prin fotosinteză, prin acumularea de lumină, desigur lumină de la soare. Această lumină fizică se înmagazinează în plante şi noi mâncăm lumină din lumina soarelui înmagazinată, depusă în plante [...]. Peştele conţine fosfor, iar în limba greacă „fosforos” înseamnă „purtător de lumină”. Deci, ne hrănim cu lumina adunată în produsele vegetale şi în peşte. Dar lumina aceasta fizică acumulată în produse vegetale este doar simbolul vizibil al luminii nevăzute, dar şi netrecătoare, care este lumina Învierii lui Hristos, prezenţa Lui în inimile noastre.

În noaptea de Paşti, însă, se binecuvintează carnea, ouăle şi brânza tocmai pentru a arăta că ele nu sunt rele în sine pentru că sunt daruri de la Dumnezeu dar ne-am înfrânat de la ele în mod liber ca să ne pregătim mai mult pentru rugăciune. Când ne îmbuibăm cu produse animale, trupul nostru se îngreuiază şi nu mai este atât de sprinten pentru a se hrăni spiritual în primul rând, cu rugăciunea, cu citirea Scripturilor, cu citirea Psaltirii, cu citirea scrierilor sfinţilor, cu metaniile multe care însemnează mişcări ale pocăinţei, ale smereniei şi ale bucuriei dăruirii noastre ca o jertfă sfântă lui Dumnezeu Hristos Domnul, care s-a jertfit din iubire pentru noi, s-a Jertfit pentru noi.

Deci iată cum, iubiţi credincioşi, în această perioadă de acumulare de lumină duhovniceacă în suflet ne hrănim cu produse care s-au format în primul rând din lumina soarelui. Să unim postul cu cele două aripi ale sale pentru a fi primit în Împărăţia Cerurilor şi anume rugăciunea fierbinte şi milostenia făcută cu smerenie. Cât putem fiecare dintre noi, dacă nu putem face milostenie materială, facem una spirituală, cu un cuvânt bun, cu o prezenţă lângă un om singur sau bolnav, cu un cuvânt de încurajare cu o faptă bună, cu o rugăciune făcută pentru altul care nu se mai poate ruga, sau nu ştie să se roage, sau nu se roagă îndeajuns. Toate acestea sunt fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti. Cu un cuvânt de îmbărbătare, cu o carte duhovnicească împrumutată cuiva să citească în această perioadă, facem milostenie sufletească, dăruim un dar duhovnicesc. Cu o rugăciune pe care o punem la dispoziţia altuia ca s-o înveţe, facem milostenie pentru sufletul lui prin tot ceea ce arăta iubire faţă de semenii noştri şi, mai ales, pentru sănătatea şi mântuirea lor. Când ne rugăm pentru alţii, facem milostenie pentru ei. Ei bine, să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să simţim în timpul postului începutul bucuriei Învierii, începutul întâlnirii noastre cu Hristos Domnul cel răstignit şi înviat spre slava Lui şi spre a noastră mântuire. Amin!