„Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.” (Evrei 12,2)

Către tot clerul, cinul monahal și poporul dreptslăvitor din Episcopia Irlandei și Islandei

Hristos a Înviat!

Biserica creștină are dintru început vocația mărturisirii. Simbolul de credință, Crezul, pe care mulți dintre noi îl rostim și uneori îl punem pe aceeași treaptă cu rugăciunea exprimă, sintetic, credința noastră cea adevărată, iar una din mărturisiri este în însăși realitatea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După slăvita Înviere, Hristos Domnul le-a spus Apostolilor Săi: „Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Învierea Sa i-a scos din raționamentul trăirii cotidiene, i-a înălțat deasupra firescului biologic și le-a (re)dat sensul adevărate viețuiri căci această viață biologică, a trupului, trăită fără perspectiva și pregătirea pentru viața veșnică nu este altceva decât un periplu, o călătorie, fără noimă, fără busolă, fără finalitate logică. [1]

Sfântul Apostol Pavel le spunea locuitorilor din Corint: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază” (1 Corinteni 15, 14-15). Acest lucru înseamnă că Sfinții Apostoli nu doar că L-au cunoscut pe Hristos Domnul, ci și L-au mărturisit. Această completare dintre martor și mărturisire este realuată și în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unde se spune: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi”, iar Sfântul Chiril al Alexandriei ne învată că „a cunoaște pe Hristos, cine este și de unde a venit și S-a făcut ca noi, sau care e modul iconomiei Lui cu timpul, înseamnă a primi în minte lumina adevărată a cunoașterii dumnezeiești”. [2] 

La rândul său, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae explicând cuvintele marelui teolog și ierarh alexandrin amintește că „a vedea că Hristos e Fiul lui Dumnezeu făcut om, că nu e deci dintre noi și că prin aceasta ne-a putut scăpa de moarte definitiv, înseamnă a da minții lumina unui sens. Altfel, totul e fără sens, rămânând închiși în legile unei existențe în care oamenii se nasc ca să moară definitiv. În acest caz nu vedem o urmare a faptului existenței lui Dumnezeu sau nu avem o dovadă reală a existenței Lui”. [3] Vedem așadar că sensul viețuirii noastre nu este altul decât veșnicia și nu moartea, bucuria și nu tristețea, apropierea și șederea la masă în Împărăția lui Dumnezeu și nicidecum depărtarea de Dumnezeu. Tot Sfântul Chiril al Alexandriei făcea o caracterizare a diavolului folosind următoarele cuvinte „începătorul răului, tatăl păcatului, cel care l-a arătat pe om drept călcător al poruncii dumnezeiești; și, după ce l-a luat în stăpânire ca pe un rob și s-a proclamat tiran asupra noastră prin mijlocirea înșelăciunii, se temea ca nu cumva firea cea liberă să se întoarcă la staea dintru început. Căci știa că omul, la îndemnurile conștiinței, se silește pururea spre ceea ce este mai bun; și că urăște păcatul ca pe ceva străin de natura sa, care s-a strecurat din afară și că pururi se întristează atunci când greșește, chiar dacă ajunge să cadă, atras în greșeală de zgândărirea plăcerii”. [4]

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Învățătura creştină e una plină de bucurie, e dincolo de ceea ce numim noi generic optimism. Iar praznicul Învierii Domnului, Sfintele Paşti, o dovedesc din plin. Sunt zile ale Luminii, ale Cuvântului, ale biruinţei Vieţii asupra morţii, asupra păcatului, având credinţa în viața veșnică. Vedem din cuvintele Sfântului Apostol Pavel că bucuria a fost mai presus de Cruce și de suferință, de rușinea, ocara și chiar blestemul ei (Galateni 3, 13). Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Înseamnă că mai presus de toate am fost iubiţi de Dumnezeu prin Jertfa Sa pentru noi. Iar acestă bucurie duhovnicească ne îndeamnă ca dincolo de bucuria materială pe care, în chip real și practic, o gustăm şi de care ne împărtășim, în aceste zile de aleasă bucurie să ne gândim și să avem grijă mai multă de ceea ce este cu adevărat nemuritor din noi, de sufletul nostru. Perioada Postului celui Mare este una care ne pune în față realității ultime a vieții noastre și anume drumul către Învierea Domnului și către Împărăția lui Dumnezeu trece nu prin stomac, ci hrănindu-ne din Cuvintele Domnului și îndeosebi din Sfânta Cuminecătură.

Un vechi dicton roman spune așa Finis coronat opus, adică sfârșitul încunează opera, că sfârșitul e cununa acestei vieți, care poate schimba întregul sens al vieții noastre. Unul din tâlharii răstigniți împreună cu Hristos Domnul a dobândit Raiul tocmai prin mărturisirea sa de credință și prin pocăința sa: „Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut niciun rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta” (Luca 23, 40-42), iar cântările Bisericii mărturisesc același adevăr: „Întru o zi ai învrednicit, Doamne, pe tâlharul în Rai; și pe mine luminează-mă cu lemnul Crucii, și mă mântuiește” (Luminânda Slujbei Sfintelor Patimi). Trecerea de la moarte la viață este dăruită tuturor, atât drepților și prorocilor din Vechiul Testament care au viețuit și murit cu nădejdea venirii lui Mesia, Mântuitorul și Izbăvitorul, cât și nouă, celor care ne-am unit cu Hristos Cel Înviat din morți în momentul primirii Tainei Sfântului Botez. Dacă lor, drepților și prorocilor, le-a fost acordată viața cea veșnică și mântuirea când Hristos Domnul S-a pogorât la iad, noi avem posibilitatea în fiecare duminică și sărbătoare să ne împărtășim din „Izvorul nestricăciunii/ Din Hristos, Cel ce a izvorât din mormânt, / Întru Care ne întărim”, după cum cântăm la slujba Învierii. 

Iubiți credincioși și credincioase,

Praznicul Învierii Domnului ne pune în față un adevăr de credință – al vieții veșnice, al biruinței Vieții asupra morții și ne propune ca model de viețuire nădejdea în biruinţa asupra păcatului şi a morţii, ne încredințează că suntem cu adevărat nemuritori, că vocația noastră nu este pământul, ci Împărăția lui Dumnezeu. În aceste zile de prăznuire să ne apropiem cu simțirea noastră dohovnicească, cu simțul credinței, de Hristos Domnul, de Sfânta Euharistie și să ne deschidem ușile inimii și ale sufletului pentru a primi dragostea Sa părintească, jertfelnică, de viață dătătoare și de bucurie aducătoare.

Hristos a Înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul rugător,

† NECTARIE

Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei

[1] Mihaela Alieta Petrovan, „Lumina” ( אוֹר – or): sensuri semantice, înțelesuri teologice și reprezentări iconografice”, Editura Doxologia, Iași 2023, p. 116

[2] Sfântul Chiril al Alexandriei, Cartea a cincea a Glafirelor la Facere – Iarăși despre Iacob în Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri partea a doua – Glafire, traducere din grecește, introducere și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 183

[3] Nota 307, p. 183

[4] Sfântul Chiril al Alexandriei, Vremea postului și a înfrânării – Scrisori pascale, Ediția a doua, traducere din limba greacă de pr. dr. Gabriel Mândrilă și Laura Mândrilă, Studiu introductiv și note pr. dr. Gabriel Mândrilă, Editura Sophia/Metafraze, București, 2021, p. 149