Fiecare să-și pună în valoare, în chip duhovnicesc, harisma pe care o are
Dumnezeu așteaptă de la fiecare dintre noi să împlinim harisma pe care ne-a dăruit-o și să înmulțim talanții pe care i-am primit la venirea în această lume.
Harisma pe care o are fiecare om trebuie să o pună în valoare spre bine, pentru că Dumnezeu, de vreme ce i-a dat-o, are și pretenții de la el. De pildă, mintea este o putere care poate face bine sau rău, potrivit cu felul în care o folosește fiecare. Unul care are multă inteligență, dacă o folosește corect, poate născoci ceva, să presupunem, prin care să-l fure pe celălalt. Sau cei care fac desene în ziare, reviste etc., într-un astfel de desen sau schiță pot ascunde chiar și un întreg eveniment. Iar dacă acesta are legătură cu subiecte bisericești, poate ascunde în el o întreagă teologie. Unii dintre aceștia, dacă ar studia teologia, s-ar putea adânci mult în noimele dumnezeiești, mai ales atunci când mintea lor îi ajută. Adică ar pune în valoare această agerime, ar sfinți-o și s-ar ajuta astfel atât pe ei înșiși, cât și pe alții.
Dar acum mulți fac lucrare negativă; dacă sunt nerușinați, fac un desen necuviincios, iar dacă sunt caraghioși, unul caraghios. Adică cei care au o oarecare aptitudine deosebită vor deveni fie folositori, fie distrugători.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 4. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 184)
De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro