Celor care nu cunosc nepătimirea, ci trăiesc la nivelul patimilor, slobozirea minții de toate impulsurile trupești și de toate înțelesurile lucrurilor li se pare de neconceput. Pentru cei care trăiesc după Dumnezeu însă, ceea ce lumea consideră „firesc” este nefiresc, deoarece ei se mișcă în lumea suprafirescului – lume care le-a devenit întru totul firească.

Confruntat cu acuzele privitoare la imposibilitatea ca oamenii să viețuiască potrivit ordinii suprafirești și învrednicindu-se de slobozirea de patimile trupești, Sfântul Simeon Noul Teolog replica: „Cel ce n-a ajuns nepătimitor nu știe ce este nepătimirea, ba nici nu poate crede că este cineva astfel pe pământ”. Aceasta este o reacție absolut normală, deoarece „fiecare judecă din starea ce o are el și pe cele ale aproapelui, fie că e vorba de virtute, fie de păcate”. Fiecare om judecă potrivit modului său de a trăi și de a gândi. Pentru cei ce au experiența descătușării din tirania patimilor, „semnul nepătimirii este: a rămâne în toate netulburat și fără teamă, ca unul ce a primit să poată toate prin harul lui Dumnezeu”. (Sfântul Petru Damaschinul)

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: Știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 343-344)