Biserica în înțelepciunea ei, ne face să trăim tot anul într-o săptămână. Și avem: miercuri de post, vineri de post, avem sâmbătă și duminică ca zile speciale; sâmbăta în care ne unim cu toți cei din neamul nostru trecuți la cele veșnice și duminica trăim ziua Învierii.

La fiecare miercuri, fiecare vineri, fiecare sâmbătă, fiecare duminică, sunt alternanțe ale postului, răstignirii, Învierii. Și dacă noi am trăi în fiecare săptămână miercurea și vinerea ca post, sâmbăta ca unire cu toți cei din neamul nostru, duminica ca o zi a Învierii, am avea o mângâiere.

A te spovedi doar în Postul Mare sau în posturile de peste an, a te împărtăși doar în posturile de peste an și în Postul Mare, sunt rânduieli minimaliste. Cel puțin în aceste perioade ar trebui să facem aceste rânduieli. Și poate că, văzând acum că nu vom avea Paștile așa cum ne-am dorit noi până acum, vom avea râvnă ca de-acum înainte, să trăim, să priveghem, să ne rugăm, pentru că nu știm nici ora, nici ceasul în care ni se pot lua de la noi. Și să trăim de-acum înainte, miercurea și vinerea ca post și duminica, ca o zi a Învierii. Ar fi extraordinar lucrul acesta! Și dacă dumneavoastră veți reuși să trăiți acest lucru de-acum înainte, după ce se va termina această încercare, văduvirea de un Paști așa cum vi l-ați fi dorit, se va dovedi a fi ziditoare!

Apoi, să vă mai spun un lucru care mi-a rămas mie în minte de la mama mea. Eu mă duc la Cluj mai des, predau acolo și când mă duc, predau de dimineața până seara și seara fug până la mama mea s-o văd. De-obicei, într-o săptămână, mă duc într-o seară. Și când mă duc, mama mă așteaptă cu toate pe masă, e sărbătoare pentru ea. Și mama îmi spune: „Dragul meu, să știi că pentru mine, astăzi e ziua de Paști!”. Adică, bucuria asta a întâlnirii, nu poate fi limitată de calendar, de date anume. Dacă noi acum suntem obligați să trăim un Paște un pic mai aparte, dacă Paștile acestea vor fi văduvite de anumite bucurii pe care le aveam în alte dăți, să știți că, atunci când ne vom întâlni din nou în prima duminică, aceea ar trebui să fie prima zi de Paști. Aceea ar trebui să fie trăită ca o zi de Paști!

Pesah înseamnă trecere, trecere din robie la libertate. De aceea să știți că, eu v-aș propune și m-aș bucura dacă, în mod tacit ne-am înțelege și am conveni, ca prima duminică în care vom fi liberi să slujim împreună, s-o trăim ca o zi de Paști. Și n-am greși cu nimic, pentru că fiecare zi de duminică e zi de Paști, ziua Învierii. În fiecare duminică, la Utrenie, citim Evanghelia Învierii. Fiecare Liturghie din duminică se întregește din Pogorârea Duhului Sfânt. Și dacă noi am avea această înțelegere, ne-am liniști.

Acum e o vreme grea, o vreme în care s-a luat Paștile de la noi. Deja s-a luat într-o oarecare măsură, pentru că pregătirea pe care ne-o facem pentru Paști e văduvită de anumite etape pe care ar fi trebuit deja să le parcurgem. Și această săptămână e foarte importantă, în această lucrare. Și dacă noi am trăi foarte responsabil ceea ce este pus în fața noastră de către Dumnezeu, ne-am pregăti pentru prima duminică pe care o vom săvârși din nou în comun ca pentru o zi de Paști. Eu cred că e bun gândul acesta și ne-ar liniști.